Live

Video Exclusiv Ce spune PSD despre majorarea pensiilor, dacă ajunge la guvernare: „Când am făcut acel proiect cu 40 la sută, nu era pandemie”

Data publicării:
PSD își flexibilizează poziția în privința creșterii pensiilor: nu trebuie să fie o „prioritate irațională” în pandemie Foto: Guliver/GettyImages

Social-democrații se flexibilizează în privința creșterii pensiilor, dacă ajung la guvernare. Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a declarat luni seara la Digi24 că partidul nu susține „priorități iraționale”. El a explicat că atunci când a fost făcut proiectul ce prevedea creșterea pensiilor cu 40 la sută, nu era pandemie, or acum statul are cheltuieli „fantastice” și e nevoie de investiții.

Legea susținută și votată de PSD înainte de venirea liberalilor la putere prevedea o creștere a pensiilor cu 40 la sută, dar PNL a făcut calculele și a spus că este posibilă o creștere cu numai 11 la sută. În condițiile în care PSD și PNL vor forma un guvern împreună, ce vor susține social-democrații? a fost întrebat, luni seara, la Digi24, președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu.

„Lucrăm împreună la acest lucru. Am cerut încă din prima întâlnire, am primit deja, exercițiul bugetar - mai trebuie luna asta, că nu s-a terminat încă - pentru luna octombrie și avem o fotografie. Dar noi vom ține cont de ceea ce există în acest moment, mai ales că suntem în criză și-n pandemie. Când am făcut acel proiect cu 40 la sută, din care s-a îndeplinit o parte deja, nu era pandemie, nu era chiar o asemenea situație cum o avem acum, cu 500 de morți pe zi și cheltuieli fantastice pentru asta, nevoia de investiții în spitale, în sănătate, în educație. Dar în viitor, ne uităm la exercițiul financiar și împreună vom stabili ce se poate face în asta. Sigur, pentru noi, ca partid de stânga, bunăstarea oamenilor, salarii decente, pensii decente sunt priorități, dar nu sunt priorități iraționale, încât să distrugem România fără raționalitate”, a spus Vasile Dîncu.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, despre principiile agreate de PSD, PNL, UDMR și minorități: Nu am primit răspuns despre cum arată bugetul pe 2025

Ce au agreat PSD, PNL, UDMR și minoritățile după discuțiile de la Guvern. USR nu este menționat în comunicat

Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR. Mesajele Elenei Lasconi au fost ignorate pe WhatsApp

Tensiuni în coaliția pro-europeană. Întâlnire PSD-PNL-UDMR, fără USR. Elena Lasconi: „M-am dus şi le-am spus că e lipsă de respect”

Partenerii noștri