Live

Ce spune Augustin Lazăr despre procurorii care vizează șefia DNA

Data actualizării: Data publicării:

Ministrul Justiţiei are o ofertă variată de candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi poate alege unul dintre cei patru procurori cu experienţă, spune procurorul general Augustin Lazăr. Întrebat despre procedura de selecţie a procurorului şef al DNA, Lazăr a spus că până acum aceasta este transparentă şi s-au înscris patru procurori cu experienţă considerabilă în domeniu.

„Până în acest moment vedem că sunt patru candidaţi care au experienţă considerabilă în activitatea Ministerului Public şi nu putem spune decât că cel mai bun să câştige. (...) Este o ofertă variată, din cadrul DNA sunt procurori foarte experimentaţi şi cu rezultate considerabile în activitate, dar şi procurorul care este din cadrul Parchetului General. Ministrul Justiţiei va putea să aleagă un procuror dintre cei patru, care într-adevăr au cu toţii o experienţă importantă şi nu sunt persoane necunoscute în cadrul Ministerului Public", a declarat marţi procurorul general Augustin Lazăr.

Anterior, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spunea că nu este „obligatoriu" să desemneze pe unul dintre cei patru procurori înscrişi la selecţia pentru şefia DNA, procedura putând fi reluată.

De asemenea, întrebat de jurnalişti de ce s-au înscris doar patru candidaţi şi de ce toţi patru sunt apropiaţi de Laura Codruţa Kovesi, Lazăr a precizat că el însuşi i-a încurajat pe procurori să se înscrie în concurs.

„Aş dori să vă precizez că eu am încurajat înscrierea colegilor noştri în această procedură de şelectie şi faptul că patru colegi dintre cei ce sunt reprezentativi pentru activitatea Ministerului Public s-au înscris, aceasta înseamnă că procurorii au sentimentul datoriei dezvoltat şi s-au prezentat la această procedură”, a spus Lazăr.

Referitor la care ar trebui să fie portretul robot al viitorului şef DNA, Lazăr a spus că acesta ar trebui să fie un profesionist al Ministerului Public, cu experienţă în activitatea instituţională, care să aibă un proiect managerial cât mai apropiat de obiectivul Parchetului General de a face un act de urmărire penală de calitate şi de a respecta drepturile fundamentale.

„Este o prioritate pe care noi trebuie să ne axăm, şi de anul trecut de fapt suntem în dezvoltarea acestei priorităţi, iar această prioritate va ajuta de fapt la consolidarea încrederii în instituţiile justiţiei”, a explicat Lazăr. Întrebat dacă reprezintă un act de curaj pentru un procuror să fie procuror-şef al DNA, procurorul general a spus: „Este o dovadă că ai sentimentul datoriei profesionale dezvoltat”.

Augustin Lazăr a făcut aceste declaraţii înaintea şedinţei de plen a CSM, care era programată de la ora 11.00, dar a fost amânată pentru ora 12.30 pentru a participa şi ministrul Justiţiei, aflat la şedinţa de Guvern.

Termenul pentru depunerea candidaturilor pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-a încheiat luni la 17.30.

Pentru ocuparea acestei funcţii s-au înscris patru candidaţi: Florentina Mirică, şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, care a instrumentat unul dintre dosarele fostului vicepremier Gabriel Oprea, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, Elena Grecu, şef al Secţiei judiciare penale a DNA, şi procurorul Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General. Toate candidaturile au fost validate

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Primarul din Târgu Mureș, Zoltan Soos, a fost reținut de procurorii DNA. Ce acuzații îi aduc procurorii anticorupție

Partenerii noștri