Ce avere mai are Darius Vâlcov și câți bani a luat de la Parlament în 2016
În calitatea de consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, fost ministru PSD și artizanul programului de guvernare al actualei coaliții la putere, a fost nevoit să depună declarații de avere și interese. Din acestea rezultă că întreaga avere a fostului ministru s-a evaporat, acesta având în 2016 ca unică sursă de venit banii primiți de la grupul PSD din Camera Deputaților.
Din declarația de avere depusă de Darius Vâlcov pe 15 februarie, rezultă că acesta nu are nici terenuri, nici apartamente sau case, nici mașini și nici conturi în bancă. La toate rubricile sus-menționate, Vâlcov a tras linie. Fostul ministru, actual consilier de stat mai susține că nu are nici bijuterii, nici obiecte de artă și de cult, nici plasamente sau investiții.
La rubrica „alte active producătoare de venituri nete, care însumate depășesc echivalentul a 5.000 de euro pe an”, Vâlcov a tras iar linie.
Singurele venituri pe 2016 pe care „creierul” programului de guvernare al PSD le declară sunt cele primite de la grupul parlamentar al PSD, în calitatea de consilier: 39.034 lei. De precizat că nu se poate deduce din declarație pe câte luni au fost încasați banii respectivi. Se știe însă că angajarea lui Darius Vâlcov la grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților a fost confirmată în iunie 2017, când jurnaliștii l-au surprins în Parlament. La momentul respectiv, fostul ministru a refuzat să spună de cât timp lucra pentru deputații social-democrați.
Revenind la declarațiile depuse pe 15 februarie 2018, toate rubricile declarației de interese sunt, de asemenea, cu linie. Nimic de declarat, adică.
Darius Vâlcov a fost numit consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă la sfârșitul lunii ianuarie 2018. Pe 8 februarie, magistraţii Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat la 8 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă. Este vorba de dosarul în care Vâlcov este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice, în perioada în care era edil.
De precizat că la momentul declanșării problemelor penale, averea lui Darius Vâlcov putea fi considerată impresionantă. Reamintim că în martie 2015 procurorii DNA găseau acasă la acesta, cu prilejul perchezițiilor, peste 90 de tablouri, dintre care trei semnate Pablo Picasso. Altele purtau semnătura Renoir, Tonitza și Grigorescu.
Când solicitau reținerea lui Darius Vâlcov, procurorii mai vorbeau despre un seif care conținea: 90.000 de dolari, 1,3 milioane lei, 3 lingouri de aur (în total 3 kilograme), un tablou cu ramă aurie, inscripționat Renoir, un tablou inscripționat Jean Cocteau, o pictură pe lemn, inscripționată Aurel Acasandrei.
Dincolo de bunurile și banii trecuți în declarațiile de avere, fostul primar al Slatinei și ministru ar fi avut și alte bunuri, dacă ținem cont de o scrisoare pe care Dan Bălășescu, fost viceprimar al Slatinei, o trimitea, prin 2011, premierului de atunci, Emil Boc. Potrivit lui Bălășescu, Vâlcov ar fi deținut apartamente în Bruxelles (Belgia), Strassbourg (Franța), Crans Montana (Elveția) și Monte Carlo (Monaco), o vilă de lux pe malul lacului Como, două apartamente de lux în București, plus terenuri și circa 10 milioane de euro cash.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News