Live

Cât de mult își dorește Opoziția să dărâme Guvernul Dăncilă și ce șanse are moțiunea de cenzură

Robert Kiss Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Moțiunea de cenzură pe care au anunțat-o cei de la PNL este singura modalitate prin care Guvernul Dăncilă ar putea fi schimbat. Cu 233 de voturi, Opoziția ar putea dărâma Executivul și ar muta jocul politic la Cotroceni. Este prima moțiune din 2017 încoace despre care liderii opoziției spun că ar avea șanse. „De această dată avem șanse, nu ne jucăm de-a moțiunea”, susține Ludovic Orban. Opoziția pare însă că trage de timp, lucru semnalat și de președintele UDMR, Kelemen Hunor. Și dacă la nivel declarativ, ALDE și Pro România ar susține o eventuală moțiune, rând pe rând liderii celor două partide pun fel și fel de condiții.

Ce calcule fac Puterea și Opoziția

Soarta Guvernului Dăncilă depinde de două momente importante. În primul rând, premierul trebuie să vină să ceară un vot pentru restructurarea Guvernului, după ce ALDE a părăsit Executivul. Nu a fost stabilită o dată, însă PSD poartă negocieri pentru obținerea numărului necesar de voturi. În acest moment Dăncilă s-ar baza pe 204 voturi din propriul partid, și pe 10 voturi ale minorităților. PSD ar mai avea nevoie de 20 de voturi pe care speră să le obțină de la ALDE. Dacă restructurarea este adoptată, Viorica Dăncilă va avea miniștri plini, fără aprobarea Președintelui. Al doilea moment însă este decisiv pentru Viorica Dăncilă și guvernul PSD. Este vorba de moțiunea de cenzură anunțată de PNL. Însă, baletul partidelor din Opoziție dă impresia că nimeni nu vrea ca moțiunea să treacă.

Pe scurt, PNL a scris textul și a purtat deja discuții cu USR care susține moțiunea dar nu intră la guvernare. UDMR a anunțat că votează moțiunea, același lucru îl va face și PMP și o parte din grupul minorităților. Astfel, s-ar aduna aproximativ 190 de voturi din cele 233 necesare pentru dărâmarea guvernului. Președinții PNL și USR au declarat deja că vor depune moțiunea doar când vor avea 233 de semnături, condiție care pare din ce în ce mai greu de atins. Pentru depunerea procedurală a moțiunii nu este nevoie de 233 de semnături, ci doar de susținerea din partea unui sfert din numărul total al parlamentarilor. Însă, cei doi lideri ai Opoziției pun această condiție privind adunarea a cel puțin 233 de semnături - număr egal cu numărul minim necesar pentru demiterea Guvernului, știind de la bun început că nu va putea fi atins. 

Jocul lui Victor Ponta

Victor Ponta a anunțat deja că parlamentarii săi vor semna moțiunea doar dacă PNL și USR își asuma un program de guvernare atunci când vor veni la negocieri. De asemenea, Ponta nu prea ar fi de acord cu Orban premier. Ludovic Orban nici nu se gândește să renunțe la scaunul de premier, chiar și într-o variantă de guvern de tranziție, iar USR nici nu vrea să audă de guvernare. Astfel, din start condițiile puse de Ponta pentru semnarea moțiunii nu sunt îndeplinite.

De partea cealaltă, cei din ALDE nu sunt convinși că au ieșit de la guvernare. Chiar dacă au pierdut cei trei miniștri, în eșaloanele doi și trei partidul are încă oameni. Pe fondul tensiunilor din partid, cei din PSD încearcă să profite, iar negocierile cu PNL vor fi destule de grele.

„Dacă parlamentarii ALDE, ProRomânia, UDMR, PMP ar accepta să sesmneze moțiunea, ar fi numărul necesar. Am început negocierile cu aceste partide. La ALDE, din păcate astăzi nu știm cu cine să discutăm.”, declara, marți, Ludovic Orban.

Fără voturile Pro România și ALDE, moțiunea nu are nicio șansă, iar fără semnăturile lor, nu va fi nici măcar depusă.

Guvernul Dăncilă ar putea să râmână în funcție până în 2020

Astfel, liberalii par că trag de timp, USR-iștii nu vor la guvernare, iar noile partide din Opoziție, conduse de Tăriceanu și Victor Ponta joacă la două capete. Impresia generală este că nimeni nu ar vrea să își asume fie și un guvern de tranziție înainte de alegerile prezidențiale. Cât despre alegerile anticipate, fluturate de săptămâni bune de liderii PNL și USR, nu există nicio șansă ca acestea să fie organizate în acest an, iar anul viitor, după alegerile prezidențiale, șansele sunt extrem de mici date fiind condițiile impuse de Constituție.

Cu toate aceste elemente, existența Guvernului Dăncilă ar putea să se încheie doar cu voia social-democraților, care deja se pregătesc în partid să o mazilească pe Viorica Dăncilă în cazul unui rezultat slab la prezidențiale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Partenerii noștri