Live

Camera Deputaților a votat legea pentru ca referendumul lui Nicușor Dan să se desfășoare în aceleași secții cu alegerile prezidențiale

Data publicării:
Nicușor Dan vrea ca bucureștenii să decidă cum vor fi împărțiți banii și atribuțiile între primarul general și cei de sector. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendum şi la alegerile parlamentare, prezidenţiale, locale sau europarlamentare, au decis, marţi, deputaţii, prin adoptarea unui proiect de lege în acest sens. Legea a fost modificată pentru ca referendumul local inițiat de primarul Capitalei, Nicușor Dan, să se poată desfășura în aceleași secții de votare cu alegerile prezidențiale de pe 24 noiembrie.

Proiectul de lege a trecut cu 221 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi 19 abţineri.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege care modifică şi completează acte normative în materie electorală în sensul eficientizării şi ordonării activităţii infrastructurii implicate, al eliminării eventualelor disfuncţionalităţi şi al înlăturării vidului de reglementare în ceea ce priveşte desfăşurarea concomitentă a operaţiunilor electorale şi referendare.

Astfel, s-a urmărit crearea mecanismului pentru ca, în acelaşi timp în care au loc fie alegeri parlamentare, fie alegeri prezidenţiale, să se poată desfăşura nu numai un referendum naţional, ci şi unul local.

Potrivit unui amendament, „în situaţia în care referendumul naţional sau local are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în acelaşi interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea 'VOTAT', pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin”.

În situaţia prevăzută de proiect, pe actul de identitate al alegătorului se aplică o singură dată ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea „VOTAT” şi data scrutinului, conform modelului aprobat pentru alegerile care se organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local.

Organizare comună

Potrivit proiectului, organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional sau local, atribuţiile care revin autorităţilor publice, precum şi procedura de votare se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale privind alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

Operaţiunile necesare organizării şi desfăşurării referendumului naţional sau local sunt îndeplinite de organismele electorale constituite pentru alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

Actul normativ mai prevede că hârtia necesară pentru tipărirea buletinelor de vot şi tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul naţional sau local se asigură potrivit prevederilor legale aplicabile alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerilor pentru Preşedintele României, alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

Legea merge la promulgare

Observatorii şi reprezentanţii mass-media acreditaţi să observe desfăşurarea votării la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, au dreptul să observe şi operaţiunile specifice referendumului naţional sau local.

Guvernul stabileşte prin hotărâre măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional sau local, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale aplicabile alegerilor care se organizează la aceeaşi dată cu referendumul naţional sau local, stipulează proiectul.

Deputaţii comisiilor de specialitate au dat anterior raport favorabil, la şedinţa Comisiei de administraţie de luni seara fiind prezent primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Camera Deputaţilor este for decizional, proiectul fiind adoptat de Senat.

Întrebările de la referedumul lui Nicușor Dan

Consiliul General al Capitalei a aprobat organizarea unui referendum local pe data de 24 noiembire, în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale 2024. Proiectul propus de Nicușor Dan a fost aprobat cu 47 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și nicio abținere.

Referendumul lui Nicușor Dan a fost aprobat, iar bucureștenii vor răspunde prin “DA” sau “NU” la următoarele trei întrebări:

  • Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București? ⁠
  • Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?
  • Sunteți de acord ca Primăria Municipiului București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Parlamentul și-a ales noua conducere. Cum și-au împărțit partidele funcțiile

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Partenerii noștri