Live

Calendarul grevei din Sănătate. Lider Sanitas: Am ajuns să spunem că era mai bine dacă nu eram de acord cu creşterile salariale

Data actualizării: Data publicării:

Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au anunţat, joi, că în 7 mai va fi declanşată o grevă de avertisment, în 11 mai este programată o grevă generală, iar până atunci, în 26 aprilie, în Capitală va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi peste 10.000 de oameni, din cauza "haosului din sănătate", unde unele venituri au scăzut cu până la 1.100 de lei în urma aplicării salarăzării unitare, transmite News.ro.

Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas, a anunţat, joi, la finalul unei şedinţe a federaţiei, că s-a decis declanşarea grevei generale în sănătate în 11 mai. Până atunci, va fi organizată o grevă de avertisment, în 7 mai, iar în 26 aprilie în Bucureşti va avea loc un miting.

"Aşteptăm la acest miting cel puţin 10.000 de angajaţi sănătate la acest miting, pentru că problemele sunt mari. (...) Este un haos în sănătate", a spus liderul Sanitas, citat de News.ro.

El a afirmat că în urma aplicării legii salarizării unitare unora dintre angajaţi le-au scăzut salariile cu sume cuprinse între 500 şi 1.100 de lei şi că "am ajuns să spunem că era mai bine dacă nu eram de acord cu creşterile salariale cu această lege, e haos total". 

"Din păcate ducem discuţia la legea salarizării, care se va aplica etapizat până în 2022 şi vorbim că nu pierde nimeni. Această lege a fost creată să aducă câştiguri pentru toată lumea, astăzi vorbim doar că nu sunt pierderi şi vreau să vorbim despre cine şi cât câştigă, asistentul medical, cel pe care doamna ministru al Muncii îl plimbă la televizor că are un venit decent, creşterea salarială nu acoperă nici inflaţia de până în 2022. Să vorbim serios despre legea salarizării, şi nu doar cu exemple care vin în avantajul guvernanţilor", a declarat, la rândul său, Iulian Pope, prim-vicepreşedinte Sanitas.

El a făcut apel la ministrul Muncii să îşi asume greşelile pe care le-a făcut în elaborarea legii salarizării unitare şi să le corecteze.

"Unii dintre managerii aleg să spună că sindicatul este de vină, cum alege şi ministerul. Fac un apel la doamna Ministru al Muncii să îşi asume greşelile pe care le-a făcut în elaborarea legii salarizării unitare şi să le corecteze, nu sindicatele sunt de vină. Regulamentul de sporuri este decent, problema este că nu îl putem aplica, acea constrângere în 30% ne împiedică astăzi să acordăm colegilor noştri din toate spitalele sporuri echitabile", a adăugat liderul sindical.

În ultima perioadă, au avut loc zilnic proteste ale angajaţilor din spitale în Capitală şi în alte oraşe, ca urmare a diminuării sporurilor din sistemul sanitar.

Premierul Viorica Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, ca până la finalul acestei săptămâni să găsească soluţii pentru problemele salariale din domeniul sănătăţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat despre nemulţumirile privind scăderea unor salarii din sănătate, că "se vede că nu există o gândire unitară la nivel de guvern". "Aceste chestiuni trebuie rezolvate de către Guvern, nu pot fi aruncate în curtea nimănui. Legislatia este aşa cum este si apare instabilitate, neclaritate şi toate acestea duc la mişcări ssociale care nu îmbunătăesc absolut deloc climatul social", a spus Iohannis.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, declara, după discuţii la Ministerul de Finanţe, că managerii de spitale trebuie să găsească soluţiile de redistribuire a sporurilor, astfel încât angajaţii  să nu piardă la salariu. "Nu a fost o discuţie legată despre salarii, am avut multe alte teme. Bugetul este foarte clar. Avem majorările salariale şi încadrarea în 30% sporuri, este rândul managerilor să fie manageri. Am verificat activitatea unor spitale, este inadmisibil să nu facă până acum contracte cu CNAS. Voi continua acest tip de evaluări", declara Sorina Pintea.

Sorina Pintea a explicat că scăderile salariale au afectat aproximativ 10% din totalul personalului medical, iar în cazul celorlalţi angajaţi vorbim despre "majorări semnificative". "Este o situaţie regretabilă, e inadmisibil să pierzi la salariu, dar asta se poate remedia. Bugetul ăsta este. Le-am spus asta şi managerilor, totul depinde de buna lor gestionare", a explicat Pintea.

Ea i-a ameninţat pe directorii de spitale care nu îşi fac treaba cu ieşirea din sistem, dar nu a precizat cât timp va dura procesul de evaluare care a început. "Am început acest tip de evaluări. Vă daţi seama, sunt 180 de spitale în subordinea Ministerului Sănătăţii".

Ministrul Sănătăţii a anunţat în urmă cu o săptămână, la finalul unor noi negocieri cu sindicaliştii din sănătate, că va da o circulară prin care cere spitalelor ca în baza legii să acorde stimulente angajaţilor care vor avea veniturile mai mici în luna martie, astfel încât să fie compensate pierderile. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Sindicaliști: Politicile de austeritate bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă soluţii superficiale şi dăunătoare

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri