Live

Câciu: Analizăm cu mare interes posibilităţile de relocare în România a unor companii din Rusia, Belarus şi Ucraina

Data publicării:
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Ministerul Finanţelor analizează posibilităţile de relocare în România a unor companii din Federaţia Rusă, Belarus şi Ucraina şi doreşte sprijin financiar şi logistic din partea Băncii Mondiale, a afirmat joi ministrul de resort, Adrian Câciu.

Potrivit unui comunicat remis Agerpres, ministrul Finanţelor a discutat joi, la Palatul Victoria, împreună cu premierul României, Nicolae-Ionel Ciucă, cu delegaţia Grupului Băncii Mondiale în România, condusă de preşedintele David R. Malpass, despre necesitatea dezvoltării parteneriatului bilateral, în contextul provocărilor economice şi sociale generate de criza din Ucraina.

Întrevederea a avut loc în marja vizitei efectuate de reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale în ţara noastră între 13 şi 15 aprilie a.c., ocazie cu care sunt trecute în revistă rezultatele programelor de dezvoltare implementate de Banca Mondială în România în cei peste 30 de ani.

„Analizăm cu mare interes posibilităţile de relocare în România a unor companii din Federaţia Rusă, Belarus şi Ucraina şi ne dorim sprijin financiar şi logistic din partea Băncii Mondiale. Totodată, suntem hotărâţi sa luăm toate măsurile necesare pentru implicarea activă a companiilor româneşti în reconstrucţia Ucrainei. Un rol important în acest context îi revine băncii, prin Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), în condiţiile în care situaţia geopolitică actuală presupune elaborarea unei strategii pentru reducerea impactului sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei asupra mediului de afaceri şi a nivelului de trai al cetăţenilor", a subliniat Adrian Câciu.

Ministrul Finanţelor a lăudat calitatea şi importanţa asistenţei tehnice oferite de Banca Mondială în implementarea reformelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care oferă multe oportunităţi de dezvoltare şi creştere economică prin implementarea reformelor şi a proiectelor de investiţii.

De asemenea, oficialul român a amintit faptul că în recent lansatul program guvernamental Sprijin pentru România sunt alocate pentru investiţii 60% dintr-un total de 17,3 miliarde lei. În cadrul discuţiei, a fost apreciată funcţionarea sistemului monetar şi stabilitatea monedei naţionale pe o piaţă regională volatilă, ca urmare a conflictului de la graniţa de nord a ţării.

Reprezentanţii Băncii Mondiale şi-au arătat disponibilitatea de sprijinire a României în demersul strategic de aderare la OCDE, un pas vital pentru consolidarea profilului său economic, cu efecte pozitive în generarea de noi locuri de muncă, în diversificarea oportunităţilor de dezvoltare şi într-un număr mai mare de investiţii majore în economie.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

Rusia afirmă că a avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei balistice

„Al Treilea Război Mondial a început oficial”, spune fostul comandant al armatei ucrainene

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

Partenerii noștri