Live

Boloș a prezentat planul de măsuri fiscale: Avem de-a face cu sustenabilitatea financiară a României, cel mai bine este să fim prudenţi

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. Foto: Facebook/ Marcel Boloș

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a prezentat proiectul de măsuri fiscale discutat în ședința de Guvern. El a spus că, dacă România nu se încadrează în ținta de deficit, riscă să piardă 75 de milioane de euro din fonduri europene, lucru pe care nu și-l poate permite. El a explicat că veniturile rezultate în urma noilor măsuri au fost estimate prudent și că ar putea fi, de fapt, mai mari.

„La finalul acestui an, ţinta de deficit asumată de România a fost de 4,4% din PIB, iar în luna mai deja aveam 2,34% din BIP. În curând o să comunicăm şi datele oficiale pentru luna august, când deficitul bugetar este de 2,66% din PIB, adică 42,53 miliarde de lei, ceea ce creează, pe bună dreptate, îngrijorări la nivelul CE”, a spus ministrul.

„În momentul în care au fost publicate rezultatele execuţiei bugetare în luna iunie, Comisia Europeană, văzând că deja avem la cinci luni un deficit bugetar de 2,33% din PIB, s-a autosesizat, a fost prezentă la noi în ţară, dacă vă aduceţi aminte, în luna iulie, când a solicitat în mod expres României ca să ia măsurile necesare pentru ajustarea deficitului bugetar şi pentru a reintra cu evoluţia deficitului bugetar în limitele asumate în relaţia cu Comisia Europeană", a spus Boloş.

Dacă România nu se încadrează în ținta de deficit, CE poate să taie fondurile europene alocate României.

„Procedura de deficit excesiv era una corectivă – suntem în perioada în care trebuie să adoptăm măsuri care să ajusteze ţinta de deficit bugetar. În caz contrar, pe înţelesul tuturor, înseamnă suspendarea fondurilor europene. 75 de miliarde de euro pe care nu ne permitem să-i avem suspendaţi”, a avertizat ministrul.

„Din aceşti bani România îşi face autostrăzile, din aceşti bani România îşi face infrastructura feroviară, din aceşti bani modernizăm şcolile, din aceşti bani modernizăm spitalele, din aceşti bani modernizarea la nivelul comunităţilor locale este hotărâtoare, inclusiv pentru ceea ce înseamnă confortul pe care îl aduc serviciile publice, inclusiv de la alimentarea cu apă, canalizare până la ceea ce înseamnă reabilitarea şi eficienţa energetică de care beneficiem cu toţii. Toate acestea sunt importante ca oxigenul pentru ţara noastră şi de aceea este un moment în care toţi factorii decizionali şi toată scena politică şi toţi factorii politici de decizie trebuie să aibă înţelepciunea să ia măsurile necesare pentru ca să ieşim din acest impas, care este cu un impact major asupra modernizării României”, a subliniat ministrul.

În ceea ce privește veniturile obținute prin proiectul de măsuri fiscale, Boloș a spus: „Aceste estimări pe care le-am făcut, am încercat să fie cât mai prudente. În astfel de momente în care avem de-a face cu sustenabilitatea financiară a României, cel mai bine este să fim prudenţi. Avem 16,8 miliarde lei pe partea de măsuri fiscale. În plus, mai avem prevederile care se regăsesc în alte acte normative şi care ne mai aduc bani suplimentari faţă de ceea ce aţi văzut în expunerea de motive. Aceia nu se văd acolo ci sunt socotiţi separat”, a explicat el, adăugând că după ce aceste măsuri se vor implementa, situaţia va fi reevaluată.

„Dacă vor fi mai mulţi bani, reuşim să implementăm investiţiile şi să onorăm celelalte angajamente pe care le avem cu Comisia Europeană. Aceasta este pe partea de venituri. Pe partea de cheltuieli, şi aici am avut o evaluare prudentă, pentru că aici contează fiecare evaluare pe care o facem şi toate aceste lucrurise vor vedea în impactul bugetar pe anul viitor şi ipotezele de lucru pentru elaborarea legii bugetului de stat pe 2024”, a spus Boloș.

„E posibil să avem economii de cheltuială mult mai consistente, dar nu e bine să avem supraestimări, am văzut unde pot duce aceste situaţii şi cred că trebuie să fim prudenţi. Îndemnul este la prudenţă”, a continuat el.

„Să dăm vestea cea bună, alimentele rămân cu 9 la sută, medicamentele rămân cu 9 la sută, partea de proteze medicale şi tot ce înseamnă pentru persoaele cu dizabilităţi sunt şi cu zero la sută TVA. De asemenea, avem 5% pentru lemne de foc, pentru energia termică, gazele naturale, pentru tot ceea ce însemană consumul la nivelul populaţiei.

Dacă ne gândim că în luna august guvernul a luat măsuri care au dus la scăderea preţurilor la produsele alimentare şi la felul în care avem trendul inflaţiei, nu văd că avem un recul, adică o schimbare a tendinţei inflaţiei”, a spus Boloș.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis a semnat demisia ministrului Adrian Veștea. Cine îl va înlocui

Guvernul a respins toate ofertele băncilor, considerate neacceptabile, la licitația de obligațiuni pentru finanțarea deficitului

Teme sensibile băgate sub preș în campania electorală. Subiectele de care fug candidații pentru Cotroceni

Comisia Europeană reduce masiv estimarea privind avansul economiei românești. Avertizarea privind deficitul bugetar pentru 2024 și 2025

Partenerii noștri