Live

Belgia dă asigurări că susține în continuare aderarea României la Schengen. MAE a purtat discuții cu guvernul belgian

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul de Externe, Luminița Odobescu. Foto: Profimedia Images

Ministrul de Externe Luminița Odobescu a transmis, marți seară, că Belgia a reconfirmat sprijinul pentru aderarea României la Spațiul Schengen, după ce secretarul de stat belgian pentru migraţie şi azil, Nicole de Moor, a părut să condiţioneze extinderea viitoare a Schengen de reformarea sistemului.

„Vă mulțumim pentru sprijinul constant al Belgiei pentru aderarea noastră la Schengen”, arată un mesaj publicat pe X de Luminița Odobescu, care face referire la o declarație de clarificare a poziției transmisă de Nicole de Moor.

„Poziția Belgiei privind aderarea României și Bulgariei la Schengen nu s-a schimbat. Ambele țări sunt parteneri esențiali pentru noi în abordarea provocărilor viitoare din UE”, arată mesajul oficialului belgian, publicat marți seară pe X.

Marți, ziua în care România aștepta să obțină un vot pentru aderarea la Schengen, subiectul a fost scos de pe agenda de la Bruxelles. Din declarația secretarului de stat pentru Migrație din Belgia făcută marți, înainte de reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne, reiese că Belgia este reticentă în privința extinderii Schengen, având îngrijorări asupra capacității țărilor UE de a controla migrația și de a-și apăra granițele externe.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

MAE nu a fost notificat cu privire la prezența unor români printre victimele atacului de la Magdeburg

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Bulgaria introduce controale la granița cu România timp de șase luni, de la 1 ianuarie

Partenerii noștri