Live

Bătaie între susţinătorii PSD şi PNL în comuna Belciugatele. De la ce a pornit scandalul

Data publicării:
În urma incidentelor a fost deschis dosar penal. Sursa foto: captură video Facebook

Susţinătorii PSD şi PNL s-au luat la bătaie, sâmbătă, în comuna Belciugatele din judeţul Călăraşi. Scandalul a avut loc în stradă, în satul Măriuţa, unde echipele de campanie ale celor două partide au fost la un pas de a se încăiera, ei filmându-se în timp ce se ameninţă, se înjură, se jignesc şi scuipă.

În scandal au fost implicaţi, pe de o parte, actualul primar, Mihai Gurlui, fratele acestuia, care deţine funcţia de viceprimar şi susţinătorii celor doi, de la PSD, de cealaltă parte aflându-se candidatul PNL, Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, o profesoară şi susţinătorii PNL. În urma scandalului a fost necesară intervenţia Poliţiei.

„La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 17:25, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fundulea au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, de 43 de ani, din comuna Belciugatele, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un funcţionar public. În urma primelor cercetări efectuate, poliţiştii au constatat faptul că, în jurul orei 17:00, în satul Măriuţa, din comuna Belciugatele, s-ar fi întâlnit susţinătorii a două partide politice. Apelantul, în timp ce primea ajutor medical, a susţinut faptul că, în jurul orei 17:20, în timp ce s-ar fi aflat staţionat într-o intersecţie, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, ar fi fost agresat fizic de către un tânăr, de 29 de ani, şi doi bărbaţi, unul de 56 de ani, funcţionar public şi celălalt, de 61 de ani, fratele acestuia. Aceştia din urmă, făcând parte dintr-un alt partid politic faţă de persoana vătămată. Totodată, bărbatul agresat a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite, duminică, Poliţia judeţeană Călăraşi.

Conform sursei citate, în urma incidentelor a fost deschis dosar penal care vizează comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În scandalul din satul Măriuţa au fost implicaţi susţinătorii PSD şi PNL, miza fiind primăria acestei comune pentru care candidează din partea PSD Ovidiu Gurlui, fratele primarului şi al viceprimarului în funcţie, iar din partea PNL Fănel Dinu, fost poliţist şi şef de post, care pe reţelele de socializare se prezintă drept „persoană publică” şi care este susţinut de o profesoară de la şcoala din comună.

Grupul PSD a fost condus de primarul comunei Mihai Gurlui, aflat la finalul celui de-al treilea mandat şi care acum îşi susţine fratele. Edilul şi fratele său, Gabriel Gurlui, sunt printre cei acuzaţi de agresiune.

Într-o declaraţie dată duminică pentru News.ro, primarul Mihai Gurlui respinge toate acuzaţiile şi acuză echipa PNL de agresiuni şi provocări.

„Echipa PNL condusă de un individ şi de o individă tot încearcă acţiuni de intimidare şi de provocare asupra echipei PSD. Ei şi-au anunţat ieri că desfăşoară acţiuni de campanie electorală în Belciugatele şi noi am înţeles atunci să mergem într-un sat vecin, în Măriuţa. Ei au venit după noi, în Măriuţa, să ne provoace. Filmuleţele postate pe Facebook sunt, consider eu, edificatoare. Vinovat este staff-ul de campanie, candidatul PNL şi capo di tutti este o doamnă, care pretinde că este o doamnă, dar nu este, Mariana Anghel”, a adăugat primarul.

Edilul admite că a fost chemat la Poliţie în dosarul de lovire.

„Am spus poliţistului care m-a convocat că voi da declaraţie la procuror”, mai spune Mihai Gurlui.

El spune că nu ştie cu exactitate dacă fratele său, Gabriel Gurlui, a dat declaraţii la Poliţie în dosarul deschis în urma incidentelor de sâmbătă. Primarul mai susţine că persoana care spune că a fost agresată ”a jucat un teatru”, subliniind că şi în urmă cu cinci ani acesta l-a acuzat de violențe.

„Este un individ care are drumuri repetate la IML (Institutul de Medicină Legală – n.r.), adică el asta face ca şi profesie, una-două se ceartă cu unul şi cu altul, se duce la IML, scoate certificate medico-legale sau ce mai face el, se autovictimizează, se mutilează sigur, eu ştiu ce face el, după care se duce la IML şi obţine de acolo câte un certificat medico-legal”, a mai declarat pentru News.ro primarul comunei Belciugatele.

„Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Lehliu-Gară desfăşoară cercetări, în vederea stabilirii situaţiei de fapt”, precizează oficialii Poliţiei.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri