Live

Băsescu răspunde declarațiilor: Mă surprinde liota asta de profitori ai politicii, Ponta, Tăriceanu și Hunor

Data actualizării: Data publicării:

Europarlamentarul PMP Traian Băsescu a răspuns, miercuri seară, declarațiilor făcute de liderii Pro România, ALDE și UDMR. Cei trei au spus că nu-l vor pe fostul președinte în noul guvern, iar Băsescu i-a acuzat că sunt „șantajiști”. „Oare de ce n-au spus că n-au nevoie de cele 18 voturi ale PMP înainte de moțiune?”, a precizat el.

„Ați văzut vreun neputincios care să nu-și justifice neputința pe seama mea? N-ați văzut. Mergem înainte, asta e soarta mea. Mergem înainte, adică lucrurile sunt formale, nu mă surprinde deloc. În această campanie am fost un personaj, ce-i drept și cu sprijinul CNSAS-ului, și cu reziduurile sentimentale ale clicii ăsteia de traseiști, Victor Ponta, Tăriceanu și Hunor. Rămân în actualitate cu sau voia mea”, a spus Traian Băsescu, la Digi24.

„Indivizi ca Tăriceanu, Hunor, care-s de meserie șantajiști, au calitatea de a se lipi de guvernări într-un fel sau altul, sau Victor Ponta, care și el a devenit un greu de înțeles politician, n-au niciun interes să aibă un PMP, care n-a făcut niciun compromis pentru alegeri, nu s-a dus nici cu căciula-n mână să se lipească de partide mai mari ca să intre în Parlament. Nu mă surprinde abordarea lor, pentru că nici măcar nu au o logică. Eu nu mai sunt în conducerea PMP, am predat-o”, a adăugat fostul președinte al României.

El a mai spus că „interesul PMP este să răspundă, dacă este chemat, unui imperativ major al țării, să existe un guvern”.

„Pe mine mă surprinde cum liota asta de profitori ai politicii, Ponta Tăriceanu și Hunor au uitat cum înaintea guvernului Dăncilă vorbeau toți de cădere și instalarea unui nou guvern. În momentul de față au trecut să facă ce știu ei mai bine: șantaj. Asta nu le-o va spăla nimeni, pentru că sunt responsabili de faptul că România nu are un guvern, sau că nu s-a conturat până la ora aceasta un guvern”, a completat el.

Băsescu a subliniat că liderii Pro România, ALDE și UDMR ar trebui să renunțe la „condiții și condiționalități”. „Oare de ce n-au spus că n-au nevoie de cele 18 voturi ale PMP înainte de moțiune?”, a precizat el.

Întrebat dacă Ludovic Orban va reuși să găsească majoritatea pentru formarea guvernului, Traian Băsescu a răspuns că „dacă oamenii ar avea caracter, mă refer la cei trei, ar trebui să treacă, pentru că nimic nu justifică renunțarea la a fi parteneri și la instalarea noului guvern, nu numai la dărâmarea. Împreună au participat la o trimitere în criză a României”.

Fostul președinte a susținut că „oamenii ăștia au obținut ceva, Ponta a avut interesul să fie jucător între Pro România și un PSD cu guvernul căzut, Tăriceanu a avut interesul comun cu al lui Ponta de a o slăbi pe Dăncilă ca să-și poată să-l propulseze pe Mircea Diaconu la prezidențiale, Kelemen Hunor, nesatisfăcut de faptul că după plecarea lui Dragnea doamna Dăncilă nu a mai răspuns angajamentelor cu privire la autonomie și ce mai bat câmpii liderii UDMR, s-a răcorit pe Dăncilă votând căderea”.

„Oamenii ăștia nu au responsabilitatea la ceea ce au făcut”, a precizat el.

Băsescu a mai spus că un guvern format din PNL și USR „va fi un guvern fără forță să facă reformele propuse” și nu exclude „un joc ticălos al celor trei”, pentru ca Viorica Dăncilă să rămână premier interimar și astfel „toată susținerea dată de președintele Iohannis, care e competitor la prezidențiale, devine puțin ridicolă”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kelemen Hunor: „Este esenţial să se reactiveze rapid instituţiile statului pentru a le pune în slujba oamenilor”

Kelemen Hunor: UDMR se alătură noului guvern asumându-și responsabilitatea unor ministere cheie

Kelemen Hunor cere tuturor partidelor proeuropene să revină la negocieri: „Puneți picioarele în apă rece și mâine să ne așezăm la masă”

Kelemen Hunor face un apel la partenerii de coaliţie să revină la masa negocierilor: „Orice altă variantă este variantă proastă”

Partenerii noștri