Live

Băsescu, atac dur la Macron: „Câtă aroganţă la aceşti politruci ajunşi preşedinţi ai Franţei”

Data publicării:

Fostul președinte Traian Băsescu îl critică dur, într-o postare pe Facebook, pe președintele francez, Emmanuel Macron, pe fondul manifestațiilor violente de la Paris.

„Câtă aroganţă la aceşti politruci cu ştaif occidental, ajunşi preşedinţi ai Franţei, care anunţă că reformează Europa, dar nu pot reforma Franţa. O Franţă care de două decenii are acută nevoie de reforme sociale şi economice fundamentale pentru a mai putea fi un drapel pe care noi, ceilalţi europeni, să avem încredere a-l urma”, scrie Traian Băsescu.

Premierul francez Edouard Philippe a anunţat marţi suspendarea pentru şase luni a creşterii taxelor pentru carburanţi, care a determinat proteste violente în ultimele săptămâni, după ce guvernul francez anunța în urmă cu o săptămână că nu are de gând să dea înapoi. 

Mesajul integral al lui Traian Băsescu:

„Franţa pe care o iubim!

Un tânăr fost bancher, pe numele lui Emmanuel Macron, răcneşte în urechea oricui este dispus să-l asculte că rostul lui pe acest pământ este să reformeze Uniunea Europeană.

Este al treilea preşedinte francez, după Sarkozy şi Holland care câştigă alegerile promiţând reformarea Uniunii Europene.

Câtă aroganţă la aceşti politruci cu ştaif occidental, ajunşi preşedinţi ai Franţei, care anunţă că reformează Europa, dar nu pot reforma Franţa.

O Franţă care de două decenii are acută nevoie de reforme sociale şi economice fundamentale pentru a mai putea fi un drapel pe care noi, ceilalţi europeni, să avem încredere a-l urma.

Mă tem că Emmanuel Macron va fi, consecutiv, al treilea preşedinte al Franţei care nu va câştiga al doilea mandat.

Ca să ne convingă că poate reforma Europa, Macron trebuie să ne convingă că poate reforma Franţa şi să ne redea Franţa puternică, Franţa pe care o iubim”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacţia ironică a lui Traian Băsescu după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale

Băsescu acuză lipsa unui protocol între SRI și Parchet în cazul Călin Georgescu: „Statul nu funcționează”

Lasconi, întrebată despre „dictatura LGBT” și introducerea stagiului militar obligatoriu. „Doamne ferește”

Băsescu, despre rezultatul renumărării voturilor: „Personal, cred că se va schimba ordinea. Ar putea fi Marcel Ciolacu”

Partenerii noștri