Live

Barna, despre Tăriceanu: Sper că e pe final de carieră. A împănat administrația publică de funcționari

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele USR a declarat, duminică, la Târgoviște, că în perioada 2006-2007, Călin Popescu Tăriceanu a „împânat” administrația publică cu funcționari, numărul crescând de la 450.000 la 1,8 milioane. Dan Barna speră că liderul ALDE este pe final de carieră.

„Am spus şi la priorităţile noastre: necesitatea reformei administrative. Pentru asta putem să îi mulţumim foarte mult eternului politician, sper eu acum, pe final de carieră, domnul Tăriceanu, care pe creşterea economică din 2006-2007, când România avea undeva la 450.000 de funcţionari publici, a considerat că toată acea performanţă a noastră trebuie <<folosită>> pentru a împăna administraţia publică cu funcţionari. Şi a crescut atunci, între timp s-a ajuns şi la 1,8 milioane de funcţionari, deci, practic, aproape de patru ori s-a dublat, fără ca serviciile sau calitatea lor să crească în vreun fel. Acum plătim iresponsabilitatea acelei perioade şi acelei guvernări care a irosit o creștere economică bună României”, a declarat, duminică, Dan Barna, în cadrul unei conferințe de presă la Târgoviște.

Barna a mai spus că soluția este reforma administrativă, iar cei angajați în funcții publice să susțină concursul pe bune, nu pe pile.

„Soluțiile sunt din punctul nostru de vedere foarte clare: reformă în instituțiile administrative. Funcționarii aceia competenți și responsabili care muncesc și își fac treaba nu au niciun fel de problemă, restul cei angajați acolo pe criteriu de amante, cumnații veri, nepoți vor fi concursuri pe bune. Despre asta vorbim. Mulți dintre dumneavostră mi-ați spus că acele concursuri pe post sau acele concursuri de titularizare artificială, cu subiectele date de seara, la mișto. Lucrul acesta trebuie să înceteze și reforma în administrație de aici trebuie să pornească de la meritocrație la propriu”, a adăugat Barna, potrivit Mediafax.

Dan Barna a fost prezent duminică la Târgoviște de Zilele Orașului unde a strâns semnături pentru candidatura la președinție.

„Și la Târgoviște, ca peste tot în țară, românii ne spun același lucru, că s-au săturat de vechea clasă politică. România trebuie să redevină o țară în care putem să fim fericiți aici, acasă. Iar acest lucru se poate dacă oamenii onești și competenți aleg să se implice în politică, să nu mai stea deoparte. În Târgoviște am câștigat alegerile europarlamentare și astfel am reușit să schimbăm parola lui Liviu Dragnea cu mesajul Alianței USR PLUS, <<fără hoție ajungem departe>>. Vom continua să aducem schimbarea în județul Dâmbovița, pentru că ne-am propus ca la viitoarele alegeri locale să oferim o conducere a oamenilor cinstiți și competenți”, a afirmat președintele USR.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Partenerii noștri