Live

Barbu nu i-a mai cerut demisia comisarului pentru Agricultură: "Acesta este mandatul pe care îl am de la fermierii mei"

Data actualizării: Data publicării:
Florin Barbu, ministrul Agriculturii. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Agriculturii Florin Barbu a luat cuvântul în cadrul Consiliului de miniștri de la Bruxelles, unde și-a nuanțat cererea cu privire la demisia comisarului european pentru Agricultură Janusz Wojciechowski. Acesta i-a spus oficialului european că a trecut jumătate de an de când i-au fost solicitate o serie de măsuri din partea a mai mult de jumătate dintre statele UE, în condițiile în care nemulțumirea fermierilor se manifestă în mai multe țări din blocul european. "Dacă nu înțelegem nemulțumirea acestora, putem pleca din funcțiile pe care le deținem, inclusiv dumneavoastră, domnule comisar. Acesta este mandatul pe care îl am de la fermierii mei", a transmis Barbu comisarului UE pentru Agricultură în cadrul reuniunii.

"România își menține poziția conform căreia este obligatorie prelungirea derogărilor. Domnule comisar, au trecut 6 luni de când v-am cerut să luați măsuri, alături de votul a 15 țări. Nemulțumirea fermierilor se manifestă în mai multe state europene. Dacă nu înțelegem nemulțumirea acestora, putem pleca din funcțiile pe care le deținem, inclusiv dumneavoastră, domnule comisar. Acesta este mandatul pe care îl am de la fermierii mei", au fost cuvintele ministrului Agriculturii adresate lui Janusz Wojciechowski, marți, la Bruxelles.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunţat luni că va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, marţi, în cadrul Consiliului de Miniştri.

"România a pus prin Consiliul de Miniştri derogările de la GAEC 7 şi 8 a Regulamentului Uniunii Europene. Susţinerea pe care am avut-o din partea celor 15 state, inclusiv Germania şi Franţa, privind derogările de la GAEC 7 şi 8 şi nerespectarea votului care s-a dat în Consiliul de Miniştri de 70% mă vor face mâine, chiar în Consiliul de Miniştri, ca România, şi-mi asum acest lucru, în calitatea mea de ministru, să-i cer demisia public comisarului pentru că nu respectă un vot dat de 15 state.

Eu vă spun, merg cu mandatul acesta în care în Consiliul de Miniştri, mâine, dacă nu rezolvăm problema GAEC 7 şi 8 derogare, pentru că nu s-a înţeles un lucru şi am încercat să le explic şi comisarului şi la toată lumea, că nu cerem nimic. Noi suntem în perioadă de război, noi suntem afectaţi, cele cinci state, de conflictul care s-a produs de către Rusia împotriva Ucrainei", a declarat ministrul Florin Barbu luni, într-o discuţie cu fermierii la Târgu Mureş, potrivit Agerpres.

Ministrul Agriculturii a susţinut că, atunci când există un cadru aprobat pentru o prelungire, înseamnă că sunt dificultăţi şi că de aceea, marţi dimineaţă, dacă nu se rezolvă derogările de la GAEC 7 şi 8, va solicita demisia comisarului Janusz Wojciechowski.

"Este pentru prima oară în Consiliul de Miniştri când un stat prin reprezentant, adică prin ministrul Agriculturii, pe care îl aveţi în faţă, va cere demisia în Consiliul de Miniştri a comisarului european pe Agricultură. De aici cred că ar trebui să intrăm într-un dialog", a precizat Florin Barbu înainte să își nuanțeze punctul de vedere.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România primeşte 37,05 milioane de euro fonduri europene, ca parte a celei de-a doua cereri de plată din PNRR

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Viktor Orban pozează în pacifist și acuză liderii europeni că „susțin războiul, migrația și problemele de gen”

Partenerii noștri