Live

'Autiștii care dezinformează UE'. Dăncilă se află la Bruxelles în ziua audierilor de la CNCD

Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM_Octav Ganea

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) discută marţi pe tema declaraţiilor premierului Viorica Dăncilă, care i-a catalogat drept „autişti” pe cei care „dezinformează UE în ciuda faptului că stiu adevărul”. Conform preşedintelui CNCD, Asztalos Csaba, Dăncilă a transmis deja un punct de vedere privind declaraţiile sale, neconfirmând însă şi prezenţa la audieri.

FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

ACTUALIZARE.  Discuțiile de la CNCD s-au amânat pentru marți, 27 februarie. Detalii aici.


Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a precizat luni că punctul de vedere al premierului a fost depus la CNCD în cursul zilei, iar în aceste condiţii audierea, care este programată marţi, la ora 9.30, poate avea loc şi în absenţa Vioricăi Dăncilă, care nu a confirmat prezenţa.

Viorica Dăncilă, care marţi pleacă într-o vizită la Bruxelles, a declarat, ieri, că nu a primit încă o invitaţie de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru a fi audiată, că nu ştie dacă va merge, dar că ar vrea să meargă.

„Nu am primit încă o invitaţie de la CNCD, nu ştiu dacă voi merge, aş vrea să merg. După cum ştiţi, mi-am cerut scuze public, nu am vrut să fac nicio referire la acest aspect, ba mai mult, vineri voi avea o întâlnire cu asociaţiile de părinţi, cu ONG-urile din domeniu, pentru a căuta soluţii pentru aceşti copii, şi nu numai, pentru cei care au această problemă, dar şi pentru alte domenii, cei cu sindrom Down, cu boli rare. Vom încerca să ajutăm, ţinând cont că eu chiar şi atunci când am fost europarlamentar am căutat să ajut copiii sau oamenii care au probleme. (...) Deci nu a vrut să fie nicio referire, nu îmi stă în caracter să fac astfel de lucruri, dar pentru că acest lucru s-a întâmplat, chiar vreau să am o întâlnire, să văd problemele”, a declarat luni Viorica Dăncilă.

Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat, sâmbătă, la RFI, referindu-se la autosesizarea Consiliului în cazul declaraţiei Vioricăi Dăncilă, că în astfel de speţe relevantă este funcţia persoanei respective şi că nu orice cetăţean este premierul României.

Csaba Asztalos a precizat că, în toate cazurile, contează atitudinea unei persoane după săvârşirea unei posibile fapte de discriminare şi că, bineînţeles, scuzele publice şi regretul sunt luate în considerare.

Întrebat dacă, personal, consideră gravă afirmaţia premierului, preşedintele CNCD a răspuns: „Am avut discuţii cu fel şi fel de formatori de opinie de la data declaraţiei şi unii spun că exagerăm pentru că este o exprimare care se foloseşte în mod curent în societate. Probabil că se foloseşte, dar nu cred că este o exprimare corectă. Însă în astfel de speţe relevantă este funcţia persoanei respective. Nu orice cetăţean este premierul României. Fiind o persoană cu înaltă demnitate publică, influenţează comportamente în societate şi atunci are o responsabilitate mai accentuată în exprimare şi rigoarea este mai importantă în cazul unor astfel de persoane”. 

Asztalos a mai spus că, în general, demnitarii nu sunt în cunoştinţă de cauză asupra efectelor pe care le pot genera prin exprimările nefericite sau prin incitare la ură, etichetări sau stigmatizări, dar că unii politicieni şi unii demnitari sunt în cunoştinţă de cauză şi exploatează stereotipuri şi prejudecăţi tocmai pentru a câştiga voturi. 

Premierul Viorica Dăncilă a susţinut joi seară, la Antena 3, că vrea să aibă o abordare transparentă cu liderii europeni şi că Monica Macovei a făcut mult rău României prin atitudinea ei şi prin faptul că „şi-a pârât propria ţară” în Parlamentul European, cerând, referitor la legile Justiţiei, să fie judecată de alte 27 de ţări. Premierul i-a catalogat drept „autişti” pe cei care „dezinformează UE, în ciuda faptului că stiu adevărul”.

Preşedintele Asociaţiei Autism Europa Bistriţa, Ana Dragu, a criticat, într-o postare pe Facebook, afirmaţia premierului Viorica Dăncilă, afirmând că postarea sa poate fi considerată o sesizare către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru a lua măsurile impuse de lege într-un astfel de caz. Contactat iniţial de News.ro şi întrebat în legătură cu eventuala autosesizare a Consiliului, preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat că va discuta cu colegii săi acest subiec.

Vineri, premierul Viorica Dăncilă şi-a cerut scuze, prin intermediul unui comunicat de presă, pentru declaraţia pe care a făcut-o joi seară, iar în aceeaşi zi CNCD a anunţat că va organiza în 20 februarie audierea acesteia. CNCD preciza că în această speţă va fi citat şi moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Nu cred că mi-am făcut cum trebuie meseria de tată!" Cine este și cu ce se ocupă fiica lui Valeriu Argăseală

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Învățăturile foștilor candidați. Ce sfaturi au Năstase, Ponta și Dăncilă pentru competitorii care vânează un loc la Cotroceni

Cum a ajuns Mircea Geoană adjunct al șefului NATO (2). Viorica Dăncilă: „Era agreat, m-am interesat și la Ambasada SUA”

Cum a ajuns Geoană adjunct al șefului NATO (1): Problema cumnatului cercetat de DNA în momentul nominalizării

Viorica Dăncilă s-a înscris în partidul lui Terheș. „Cred că ar fi, din nou, un premier extraordinar”

Partenerii noștri