Analiză BBC: câți bani au cheltuit SUA pentru a ajuta Ucraina să reziste invaziei Rusiei
Statele Unite au reprezentat un important aliat al Kievului în lupta împotriva trupelor ruse, care au invadat Ucraina în februarie 2022. De la începutul războiului, America a susținut financiar cu nu mai puțin de 100 de miliarde de dolari efortul Ucrainei, direct sau indirect, cheltuind mult mai mult decât orice altă țară. Președintele Volodimir Zelenski e, în aceste zile, în SUA pentru a-i convinge pe americani să nu oprească finanțarea chiar acum. La Washington, însă, republicanii sunt sceptici și nu mai vor ca Joe Biden să finanțeze Kievul, se arată într-o analiză BBC.
În discursul său de marți de la ONU, președintele Joe Biden a cerut comunității mondiale să nu întoarcă spatele Ucrainei și să susțină în continuare eforturile de apărare.
"Rusia crede că lumea va obosi și îi va permite să brutalizeze Ucraina fără nicio consecință. Dar vreau să vă întreb: dacă abandonăm principiile de bază ale SUA pentru a liniști un agresor, mai poate vreun stat membru să aibă încredere că e protejat?", a spus Joe Biden.
Potrivit BBC, Congresul american, la insistențele lui Joe Biden, a autorizat până acum un ajutor de peste 110 miliarde de dolari pentru Ucraine. Defalcate, sumele arată cam așa:
- 49,6 miliarde de dolari în asistență militară
- 28,5 miliarde de dolari în sprijin economic
- 13,2 miliarde de dolari în ajutor umanitar
- 18,4 miliarde de dolari pentru stimularea capacității industriei de apărare a SUA
Până la 9 august, Casa Albă a declarat că a cheltuit 91% din fondurile alocate. În prezent, administrația cere Congresului un ajutor suplimentar de 24 de miliarde de dolari, dintre care 14 miliarde de dolari pentru sprijin militar.
Scepticismul în rândul americanilor, însă, există. Sondajele arată că sprijinul pentru continuarea cheltuielilor a scăzut, în special în rândul conservatorilor.
SUA, ajutor consistent pentru Ucraina
Cele mai recente cifre referitoare la ajutorul financiar oferit de Washington Kievului sunt de la sfârșitul lunii iulie. La acel moment, SUA cheltuiseră aproape 80 de miliarde de dolari pentru Ucraina, mult mai mult decât orice altă națiune. Doar ajutorul total oferit de țările membre UE depășea această sumă.
Cu toate acestea, perspectivele pentru o aprobare rapidă a fondurilor sunt sumbre, în condițiile în care Congresul are propriile lupte interne legate de alocarea de fonduri pentru propria activitate.
Mai jos - un grafic cu ajutorul oferit de țările europene, raportat în procente la PIB-ul fiecărei țări:
Nevoie urgentă de bani
Alyssa Demus, cercetător în domeniul apărării internaționale la Rand Corporation, afirmă că, fără ajutorul suplimentar pe care-l vor ucrainenii, contraofensiva Kievului începută în această vară s-ar putea opri în câteva săptămâni. Ar fi clar un pas înapoi, chiar în momentul în care Ucraina înregistrează unele câștiguri "relativ semnificative" pe câmpul de luptă.
Odată cu venirea iernii, susține experta citată, Ucraina își va restrânge în cele din urmă operațiunile militare, indiferent dacă va fi acordat sau nu ajutorul american. Dar, adaugă ea, un nou pachet de ajutor american ar avea un impact asupra războiului dincolo de câmpul de luptă.
"Statele Unite tind să dea tonul în materie de ajutoare acordate și pentru alte națiuni", spune ea. "Lipsa unui nou ajutor din partea SUA ar putea fi un semnal de alarmă pentru aliații și partenerii europeni, care ar putea să-și reconsidere propriile pachete de ajutor".
Scepticism în rândul republicanilor
Insistența administrației Biden, de a continua să ofere ajutoare Kievului, nu i-a împiedicat pe unii politicieni americani, în special republicani, să critice pachetele de ajutor pentru Ucraina ale administrației Biden și să promită că se vor opune oricărei noi finanțări.
"Nu există niciun interes de securitate națională pentru noi în Ucraina", a declarat senatorul de Kentucky Rand Paul. "Și chiar dacă ar exista, acesta ar fi anulat de faptul că nu avem bani".
La rândul său, senatorul Josh Hawley, senator de Missouri, a declarat că s-a săturat să i se spună să "scoată carnetul de cecuri". "Aceștia nu sunt banii noștri. Pentru numele lui Dumnezeu... Sunt banii poporului american", a spus acesta.
Dincolo de disputele politice interne, este evident că republicanii au și alte motive să fie nemulțumiți. Potrivit lui Luke Coffey, analist Hudson Institute, un think-tank conservator, republicanii nu au uitat rolul jucat de Ucraina la prima punere sub acuzare a lui Donald Trump și legăturile discutabile ale lui Hunter Biden cu o companie energetică ucraineană.
"Chiar dacă aceste două probleme nu au legătură cu războiul, e vorba de politică, până la urmă. Nu e greu să vii rapid cu un narativ anti-Ucraina, care rezonează cu o anumită parte a mișcării conservatoare", susține analistul.
Mulți republicani insistă că banii aceia pot fi mai bine cheltuiți în țară - cum ar fi securitatea frontierelor, ajutorarea în caz de dezastre sau controlul criminalității.
Cu toate acestea, ajutorul american acordat Ucrainei nu mai pare atât de mare dacă e comparat cu suma de 751 de miliarde de dolari din bugetul SUA, pe 2022, alocată pentru cheltuieli de apărare sau cu cele 1,2 trilioane de dolari plătite sub formă de pensii de securitate socială. În procente, reprezintă, de fapt, doar 1,8% din cheltuielile totale ale SUA în anul fiscal 2022.
E adevărat, însă, că cele aproape 80 de miliarde de dolari acordate pentru a sprijini Ucraina până la sfârșitul lunii iulie sunt mai mari decât bugetele anuale ale multor agenții federale.
Ce speră să obțină Zelenski în Statele Unite
Spre deosebire de vizita anterioară, Volodimir Zelenski nu va avea parte de o primire grandioasă la sediul Congresului. De când opoziția republicană a preluat controlul uneia dintre Camerele Parlamentului, există tot mai multe voci care critică ajutorul financiar oferit de SUA Ucrainei de la începutul războiului.
Zelenski vrea să se întâlnească cu liderii ambelor partide, democrat și republican, dar e evident că cea mai dificilă întrevedere va fi cea cu şeful republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy.
"Am întrebări pentru el (n.r. - Zelenski). Poate el să dea socoteală pentru banii pe care i-am cheltuit deja? Care este strategia pentru victorie?", a declarat marţi liderul conservator, sub presiunea aripii drepte a partidului său de a tăia finanţarea Kievului. Acest aspect financiar este complicat şi mai mult de riscul foarte real ca bugetul SUA să fie blocat dacă Congresul nu reuşeşte să ajungă la un acord cel puţin asupra unei legi bugetare provizorii înainte de 1 octombrie.
O parte din blocajul discuţiilor îl reprezintă chiar bugetul pentru ajutorul militar şi umanitar acordat Ucrainei.
Ucraina vrea deblocarea a 24 de miliarde de dolari
Este "vital" pentru ucraineni ca membrii Congresului american să deblocheze 24 de miliarde de dolari cerute de executiv pentru a-i sprijini pe ucraineni, a declarat miercuri John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă.
"Cei care cred că acest cost de a susţine Ucraina astăzi este ridicat, să-şi imagineze cât de exorbitant ar deveni, în sânge şi bani, dacă renunţăm, dacă îl lăsăm (pe preşedintele rus Vladimir Putin) să ia toată Ucraina şi se află într-o poziţie mult mai puternică", a mai spus el.
Preşedintele american, la rândul său, este conștient că ajutorul este mai mult decât bine-venit, în condițiile în care Ucraina dă semne că poate să profite de pe urma contraofensivei, pe măsură ce conflictul se prelungeşte şi se apropie iarna.
Zelenski privește optimist situația de pe front
Miercuri, în cadrul unei sesiuni speciale a Consiliului de Securitate al ONU, Zelenski a denunţat "agresiunea criminală" a Moscovei şi "blocarea" organismului ONU din cauza veto-ului Rusiei.
"Suntem pe linia de sosire", a subliniat preşedintele ucrainean într-un interviu acordat CNN, după ce oficiali americani anonimi şi-au exprimat rezervele în presă cu privire la strategia militară a Ucrainei.
Joe Biden vrea "să înţeleagă ce se întâmplă pe câmpul de luptă", dar şi "să-i spună foarte clar preşedintelui Zelenski că suntem alături de ei atât timp cât va fi nevoie", a declarat miercuri John Kirby. Sosirea preşedintelui ucrainean este însoţită, în mod logic, de speculaţii privind un nou anunţ de ajutor militar american.
Însuşi preşedintele ucrainean a recunoscut pentru CNN că ar simţi "o anumită dezamăgire" dacă nu ar pleca de la Washington cu promisiunea de a primi rachete tactice ATACMS cu rază lungă de acţiune. Casa Albă a răspuns până acum cu prudenţă la această solicitare. Livrarea unor astfel de rachete "nu este "exclusă", a subliniat John Kirby, asigurând însă că "nicio decizie nu a fost luată".
Editor : Ciprian Ioana
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News