Live

Ambasadorul Ucrainei: Este responsabilitatea noastră comună să ne asigurăm că dictatorii nu pot înfrânge democrații

Data publicării:
Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei la București. Foto: George Călin/Inquam Photos

Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopchuk, a declarat, marţi, că ucrainenii "luptă şi pentru valori democratice" şi că "este responsabilitatea noastră comună să ne asigurăm că dictatorii şi figurile autoritare nu pot înfrânge democraţii".

Diplomatul a participat la o ceremonie de recunoaştere dedicată companiilor şi instituţiilor care au sprijinit Ucraina cu donaţii semnificative în anul 2022, informează Agerpres.

"Azi, Ucraina continuă să lupte nu doar pentru propria existenţă şi pentru dreptul de a-şi alege propriul viitor - drept care trebuie să fie unul intrinsec pentru fiecare naţiune - ci ucrainenii luptă şi pentru valori democratice, demnitate umană şi libertatea tuturor popoarelor din Europa. În această luptă, Ucraina plăteşte preţul suprem. Este o răscruce definitorie pentru direcţia viitoare a Europei în secolul acesta. Este responsabilitatea noastră comună să ne asigurăm că dictatorii şi figurile autoritare nu pot înfrânge democraţii", a spus Ihor Prokopchuk.

El a vorbit şi de importanţa solidarităţii arătate ţării sale.

"Alături de enormul curaj şi de voinţa indestructibilă ale poporului ucrainean şi ale forţelor armate ale Ucrainei, solidaritatea internaţională cu Ucraina şi responsabilitatea civică ale mai multor firme, ale societăţii civile şi ale persoanelor din lumea întreagă au devenit stâlpi esenţiali ai încrederii noastre că Ucraina va câştiga în faţa agresorului şi îl va înfrânge", a afirmat Prokopchuk.

"Anul trecut, în februarie, fără niciun motiv în afara dorinţei de a domina şi cea a expansiunii teritoriale, Kremlinul a început cel mai mare război din Europa de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Noi nu credeam că un război la o scară atât de largă va izbucni în secolul XXI şi am făcut tot ce am putut pentru a-l evita", a arătat el.

Totodată, ambasadorul a apreciat că "solidaritatea cu Ucraina nu este doar o chestiune de alegere morală, de a fi de partea dreptăţii, în istorie, ci şi o chestiune legată de propriul interes al ţărilor care cred în regulile dreptului internaţional şi în securitatea bazată pe reguli".

"Victoria Ucrainei va fi o victorie pentru toate democraţiile, pentru toate naţiunile care se bazează pe respectarea legii", a punctat Ihor Prokopchuk.

Acesta a vorbit de nevoia de asistenţă internaţională pentru Ucraina atât în ceea ce priveşte tehnica militară - în special aceea de apărare antiaeriană - cât şi în ceea ce priveşte reconstrucţia ţării sale.

"Pentru ca acest război să fie câştigat, forţele ruse trebuie să fie înfrânte pe câmpul de luptă, iar ucrainenii deja au demonstrat că pot să facă acest lucru. Livrarea rapidă de ajutoare militare şi asistenţă este esenţială, pentru a încheia acest război", a subliniat ambasadorul Ucrainei la Bucureşti.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția Chișinăului după ce spionajul rus a acuzat-o pe Maia Sandu că pregătește cucerirea Transnistriei

Jumătate dintre ucraineni susțin aderarea la NATO, în contextul în care o parte din teritorii rămân ocupate de Rusia

Reacția furioasă a lui Zelenski după ce premierul slovac s-a dus în vizită la Putin: Vrea să-l ajute

Coreea de Nord se pregătește să trimită noi trupe și drone kamikaze în Rusia, susține armata sud-coreeană

Partenerii noștri