Live

Klemm îl contrazice pe Giuliani: Modificările în legislația anticorupție pot avea un rol negativ

Data actualizării: Data publicării:

Ambasadorul american la Bucureşti insistă că este o mare diferenţă între poziţia oficială a Statelor Unite în privința luptei anticorupţie şi ceea ce spune unul sau altul dintre simpli cetăţeni, cu referire la scrisoarea contra cost trimisă de avocatul lui Donald Trump preşedintelui României. E sigur acum că a primit un onorariu de la o firmă de lobby pe această temă.

Hans Klemm a declarat în această dimineaţă că „Recentele modificări în legislația penală și anticorupție, semnalate într-o scrisoare comună a ambasadorilor și oficiali UE, pot avea un rol negativ asupra cooperării SUA-România în domeniul luptei împotriva terorismului, traficului de arme și persoane și aplicarea legii”.

Ambasadorul SUA a mai explicat că, așa cum au declarat întotdeauna, Casa Albă și Departamentul de Stat sprijină complet lupta anticorupție și apărarea drepturilor omului în România.

Şi ambasadorul României în SUA, George Maior, a spus că, în ciuda ultimelor zile și a declarațiilor din spațiul public, relațiile România - SUA sunt foarte bune și SUA sunt un partener strategic important.

George Maior spunea despre scrisoarea lui Giuliani că este „expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe” care vor să apere persoane din România cu probleme penale.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a transmis miercuri, după întrevederea pe care a avut-o cu ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, că au discutat despre consolidarea Parteneriatului Strategic, cu accent pe întărirea dezvoltării economice a acestuia.

„Principalul subiect de discuţie a vizat consolidarea Parteneriatului Strategic, care reprezintă o prioritate a agendei de politică externă a României. În acest sens, au fost menţionate progresele înregistrate pe linia cooperării bilaterale pe componenta de securitate, precum şi interesul deosebit pentru dezvoltarea dimensiunii economice”, a precizat Liviu Dragnea într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

Citiți și

Giuliani, noi dezvăluiri: Nu am discutat despre scrisoare cu Trump. Am vorbit cu cel puțin un oficial român

Giuliani a recunoscut. Cum lăudau Dragnea și Tăriceanu scrisoarea plătită

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția lui Donald Trump după atacul din New Orleans: SUA sunt „bătaia de joc a lumii”

Filmul atacului din New Orleans. Ce făcea suspectul cu o zi înainte de masacru. FBI: „A fost sută la sută inspirat de ISIS”

Elon Musk atacă guvernul lui Keir Starmer și cere organizarea de noi alegeri în Regatul Unit

Suspectul atacului din New Orleans plănuia să-și ucidă familia şi să se alăture ISIS. Ce au descoperit anchetatorii

Partenerii noștri