Alexe, despre declarația lui Iohannis, care se aşteaptă să se autosuspende din cauza dosarului penal: "Ai idee şi din ce funcție?"
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a ocolit întrebarea dacă se autosuspendă din funcție până la soluționarea dosarului deschis de DNA, așa cum sugerase președintele Klaus Iohannis. Alexe a mai spus că îi pare pentru propria situație și se declară nevinovat pentru acuzațiile că ar fi primit mită 22 de tone de tablă.
Întrebat duminică, într-o conferință de presă, ce îi răspunde preşedintelui Klaus Iohannis, care a declarat că se aşteaptă ca Alexe să se autosuspende din funcţiile publice dacă va fi urmărit penal, președintele CJ Iași a spus: "Ai idee şi din ce funcţie? (...) Îl respect prea mult pe preşedintele Klaus Iohannis pentru a-i comenta deciziile. Ştiţi foarte bine că este persoana publică pe care o apreciez foarte mult şi evident din acest motiv nu sunt în măsură să comentez declaraţiile domnului preşedinte Iohannis", a răspuns Costel Alexe, citat de Agerpres.
Președintele Klaus Iohannis spusese în urmă cu o lună că Alexe ar trebui să se autosuspende din funcții până la lămurirea dosarului deschis de DNA.
"Sincer, eu cred că această discuție trebuia să aibă loc de mult și să fie mai scurtă, am mai spus că persoanele urmărite penal sau penalii, așa cum i-am numit, n-au ce cauta în funcții publice. Nu știu dacă PNL trebuia să discute, dar dacă Alexe va fi cercetat penal, m-aș aștepta să se autosuspende din funcții până când se clarifică aceste aspecte", a declarat Klaus Iohannis pe 12 ianuarie.
Costel Alexe: "Îmi pare rău pentru mine că trec prin această situație"
Costel Alexe a mai spus că îi pare rău pentru el că trece prin această situație și că ieșenii citesc știri "care de cele mai multe ori nu sunt adevărate".
"Îmi pare rău pentru mine că trec prin această situație", a ținut să precizeze Alexe.
El susține că este nevinovat în dosarul în care este acuzat de luare de mită și că va demonstra acest lucru în fața judecătorilor.
"Am precizat încă de pe 4 ianuarie că nu voi face referire la dosarul în care mă aflu, acest lucru urmând să îl fac în faţa anchetatorilor. Dacă voi fi trimis în judecată, voi proba în faţa judecătorilor ceea ce am spus întotdeauna - sunt nevinovat şi nu am comis nicio ilegalitate nici cât am fost ministru şi, evident, nici după. În momentul de faţă doar atât vă spun: În 2024, şi eu şi ai mei colegi, toţi cei care astăzi suntem angrenaţi în administraţia publică locală, va trebui să dăm dovada măsurii noastre prin tot ceea ce am făcut. Eu mi-am luat angajamente în campania electorală, iar în 2024 sunt convins că toate acele angajamente le voi onora", a declarat duminică Costel Alexe, într-o conferinţă de presă, întrebat în ce măsură crede că ancheta DNA a adus prejudiciu de imagine instituţiei pe care o conduce şi partidului pe care îl reprezintă.
DNA îl acuză că a primit mită 22 de tone de tablă
Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, pentru luare de mită și instigare la delapidare. Potrivit procurorilor, Alexe ar fi pretins în mod direct, în perioada martie-aprile 2020, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă), în valoare de 103.000 lei.
Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.
Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.
Editor : Bogdan Păcurar
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News