Live

Alexandru Muraru, desemnat de Cîțu reprezentant special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei

Data publicării:
Alexandru Muraru este Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei. Foto Alexandru Muraru/Facebook

Prim-Ministrul României, Florin Cîțu, l-a numit pe deputatul PNL, Alexandru Muraru, în poziția de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, potrivit unui comunicat de presă.

Hotărârea privind înființarea acestei poziții prin acordarea calității de consilier onorific al prim-ministrului a fost realizată prin decizie a premierului Florin Cîțu. Această poziție de Reprezentant special este neremunerată.

Reprezentantul Special va asista, consilia și reprezenta pe Primul-Ministru, oferind expertiză în elaborarea, coordonarea și dezvoltarea politicilor memoriei, prevenirea și combaterea antisemitismului, a xenofobiei, extremismului și a altor forme de intoleranță, discurs instigator la ură și violență simbolică.

În același timp, reprezentantul special va iniția și sprijini acțiuni, inițiative și politici menite să sporească gradul de conștientizare și să încurajeze o cultură a memoriei clădite pe principii democratice, pe adevăr și responsabilitate civică.

„Noul oficial guvernamental va sprijini și colabora îndeaproape cu ministerele, agențiile guvernamentale și organismele responsabile sau implicate pentru operaționalizarea celor două proiecte naționale majore - Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului și Muzeul Ororilor Comunismului în România”, se precizează în comunicatul de presă.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România la o nouă răscruce: moștenirea lui 1989, lecțiile Georgiei și apărarea drumului pro-occidental

George Simion, despre Guvernul Ciolacu 2: „N-aţi auzit vocea poporului”

Deputatul PNL Alexandru Muraru: Crin Antonescu este o „propunere serioasă” de candidat la Președinția României

PNL anunță reluarea negocierilor cu PSD și UDMR. Muraru: „Prioritatea e să formăm această coaliție.” Ce spune despre USR

Partenerii noștri