Alegeri europarlamentare 2019. Măsuri pentru votul din străinătate. Cum putea fi prelungit
La Biroul Electoral Central au ajuns mai multe solicitări de prelungire a programului de vot în străinătate, în condițiile în care în multe orașe europene oamenii s-au plâns că stau ore întregi la coadă pentru a vota la alegerile europarlamentare și referendumul pe justiție.
„S-au luat măsuri pentru suplimentarea birourilor electorale pentru aceste secții de votare acolo unde s-a putut, în sensul de a suplimenta cu operatori sau cu personal care să ajute la fluidizarea procesului electoral. De asemenea, vrem să transmitem românilor aflați în străinătate și care se se plâng că nu ar putea să își exprime dreptul de vot până la orele 21.00 că încercăm să luăm legătura, de fapt am și transmis către BEC sesizările venite de la secțiile de votare din Italia, îndeosebi, de prelungire a programului peste orele 21.00, în încercarea de a asigura participarea la procesul electoral a unui număr cât mai mare de cetățeni români”, a spus Florentina Vasilateanu , președintele Biroului Electoral pentru secțiile de votare din străinătate.
Aceasta a făcut și un apel la cei care așteaptă să voteze, la un comportament civilizat.
„Ne-am confruntat cu un asalt verbal din partea acestora, de multe ori limbajul fiind incalificabil”, a spus Vasilateanu.
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal
35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
„Avem 180.000 la ora 16.00, ora României, care reprezintă cea mai mare prezență la un astfel de scrutin, mai mare decât prezenta înregistrată la turul doi la prezidențiale. Foarte mulți la Chișinău, Roma, Hamburg, Bruxelles și Lille. Afluxul acesta foarte mare de alegători care s-au prezentat la urne încercăm să facem față pe cât se poate. Așteptăm încă din partea BEC o decizie, pentru că nu e la latitudinea noastră să luăm decizia de prelungire a programului de vot și vom vedea. Solicitări am primit în acest sens. Noi le-am direcționat către BEC și vedem ce va decide BEC. Noi nu am făcut o propunere cu privire la o anumită oră. În cazul în care se va încuviința, BEC apreciază”, a mai spus șefa BESVS.
Alianța USR-PLUS și PMP au cerut prelungirea programului de vot pentru ca toți cetățenii din străinătate să poată vota.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News