Alegeri Deveselu. Vărul primarului mort de COVID este noul edil al comunei, după ce l-a învins pe fiul acestuia
Nicolae Dobre, candidat PSD și văr al fostului primar ales din Deveselu, mort cu câteva zile înainte de alegerile de anul trecut, este noul primar al comunei. El l-a învins în alegerile parţiale de duminică pe fiul fostului primar, Marius Iulian Aliman, care a candidat din partea PNL.
Nicolae Dobre a obţinut 924 de voturi, însemnând 48,68% din totalul voturilor valabil exprimate, potrivit rezultatelor afişate de Autoritatea Electorală Permanentă.
Pe locul al doilea s-a clasat candidatul liberal, Marius Iulian Aliman, care a obţinut 812 voturi (42,78%).
Candidatul de pe locul al treilea este Gabriel Branişte (AUR), care a obţinut 119 voturi. Ceilalţi patru candidaţi au obţinut mai puţin de 50 de voturi: Dorel Gorcea (independent) - 20 de voturi, Luminiţa Cepan (USR) - 12, Ana Sorin Marius (PMP) - 8 voturi, Constanţa Mirela Motrici (Partidul Neamul Românesc) - 3.
Duminică seară, după aflarea rezultatelor, noul primar a transmis pe Facebook că „va fi transpusă în proiecte importante pentru deveseleni”.
La Deveselu au fost organizate duminică alegeri parţiale pentru funcţia de primar, după ce anul trecut, în septembrie, a fost votat cu majoritate de voturi pentru această funcţie primarul Ion Aliman, care decedase cu câteva zile înainte de ziua scrutinului, din cauza COVID.
Pentru că buletinele de vot erau deja tipărite, alegerile s-au ținut așa, iar candidatul decedat a câștigat alegerile. Anul acesta s-au organizat din nou alegeri, la care au candidat fiul primarului decedat, din partea PNL, și vărul fostului edil, din partea PSD.
Rezultate alegeri parțiale în Dolj
Candidaţii PSD la funcţia de primar au câştigat în oraşul Filiaşi şi comunele Ostroveni şi Catane, iar candidaţii PNL au obţinut mandate în comunele Sadova şi Terpeziţa, în urma alegerilor locale parţiale organizate, duminică, în cele cinci localităţi din judeţul Dolj, potrivit rezultatelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, anunță Agerpres.
În oraşul Filiaşi, alegerile au fost câştigate de candidatul PSD, Marin Gheorghe, cu 72,24% (5.467 de voturi). Candidatul PNL, Daniel Pităroiu, a obţinut 24,84% (1.880 de voturi), candidatul AUR Lucica Gîncu - 1,66% (126 de voturi), Constantin Neacşu (USR) - 0,83% (63 de voturi) şi Mitică Ionuţ Mareş (PMP) - 0,40% (31 de voturi).
În comuna Catane, funcţia de primar a fost câştigată de candidatul PSD, Gheorghe Mărgărit, cu 54,03% (388 de voturi). Candidatul PNL, Cătălin-Daniel Cocora, a obţinut 38,44% (276 de voturi), Iuliana Cosmina Borceanu (AUR) - 5,84% (42 de voturi) şi Cristian-Cătălin Staicu (PRO România) - 1,67% (12 voturi).
În comuna Ostroveni, a câştigat candidatul PSD, Florian Cîrciu, cu 80,09% (1.529 de voturi). Candidatul PNL, Gheorghe Cioboată, a obţinut 18,54% (354 de voturi), iar candidatul AUR Octavian Sergiu Burtea - 1,36% (26 de voturi).
În comuna Sadova, alegerile au fost câştigate de candidatul PNL, Horaţiu-Mihai Lazăr, cu 49.80% (1.777 de voturi). Candidatul PSD, Mihai-Iulian Safta, s-a situat pe locul al doilea, cu 37,55% (1.340 de voturi), candidatul PMP, Claudiu Eugen Arsenie, a obţinut 11,88% (424 de voturi), iar candidatul AUR Ervin Ionuţ Magiu - 0,75% (27 de voturi).
În comuna Terpeziţa, a câştigat candidatul PNL, Virgil Daniel Gruia, cu 62,51% (707 voturi). Candidatul PSD, Cristian Nuţă, a obţinut 36,07% (408 voturi), iar candidatul AUR Costel Andrei - 1,41% (16 voturi).
La Sadova şi Catane s-au organizat duminică alegeri de primar, după ce edilii aleşi anul trecut au decedat. Eugen Safta (PMP), ales primar la Sadova, a murit după închiderea urnelor, la alegerile din septembrie 2020, în urma unui infarct. La Catane, Marius Dinulescu (PSD), în vârstă de 52 de ani, a murit în luna martie, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.
În oraşul Filiaşi, Costeluş Ilie Gheorghe (PSD), ales în septembrie 2020 ca edil, a fost declarat incompatibil, acesta fiind fiul primarului ales la alegerile parţiale de duminică. Tot incompatibili au fost declaraţi şi primarii din Ostroveni, Silviu Dorel Preduş (PSD), şi Terpeziţa, Constantin Popa (PSD), motiv pentru care şi-au pierdut mandatele.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News