A fost adoptată legea propusă de doi deputați cu permisul suspendat: șoferii pot alege perioada în care să stea fără carnet
Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, o propunere legislativă prin care conducătorii auto ar putea să îşi aleagă dintr-un an calendaristic perioada de suspendare a permisului auto, atunci când aceasta se face pentru o încălcare minoră a regulii de circulaţie.
Termenul pentru dezbatere şi vot în Senat - prima Cameră sesizată în acest caz - s-a împlinit pe 7 septembrie, iar nota de adoptare tacită a Ordonanţei a fost citită, miercuri, în plen, de preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu.
„În cazul suspendării provizorie a permisul auto, conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o. Conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale”, arată proiectul de lege adoptat tacit de Senat, potrivit Agerpres.
În expunerea de motive, iniţiatorii Alexandru Băişanu şi Adrian Mocanu explică că de prevederile legii ar beneficia şoferii care şi-ar „putea pierde pâinea” pentru o abatere minoră de la o regulă de circulaţie.
„La nivel naţional avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor”, se mai arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
În martie 2019, când a depus proiectul, deputatul ALDE Alexandru Băișanu se judeca cu IPJ Vrancea, care i-a reținut permisul de conducere pentru trei luni, după ce a fost prins circulând cu 117 km/h în localitate. Decizia a rămas definitivă în luna mai.
De asemenea, deputatul ALDE Adrian Mocanu a rămas fără permisul de conducere după ce, în februarie 2019, a accidentat o tânără pe o trecere de pietoni din Buzău.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News