Live

30.000 de copii din România vor primi câte 1.400 de lei pe lună

Data actualizării: Data publicării:

Cel puţin 30.000 de copii cu vârste între 0 şi 2 ani, proveniţi din familiile vulnerabile, vor beneficia de educaţie timpurie în creşe prin intermediul unui program social cu o finanţare de 168 de milioane de euro, lansat luni de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

"Astăzi punem în aplicare acest program social care face parte din programul de guvernare al PSD, finanţat cu fonduri europene. Programul se referă la sprijin pentru copii între 0 şi 2 ani, proveniţi din familiile vulnerabile, pentru a beneficia de educaţie timpurie în creşe, program cu o finanţare de 168 de milioane de euro, potrivit Agerpres.

Acest program are drept scop creşterea numărului de copii care merg la creşă, dar şi măsuri prin care să ajutăm părinţii să îşi crească mai uşor copiii. Să nu uităm că încă în România avem mii de părinţi care trebuie să meargă la muncă şi în acelaşi timp trebuie să se asigure că ai lor copii au o îngrijire corectă, astfel încât să poată să fie liniştiţi la muncă. Să nu uităm şi de copii ai căror părinţi sunt la muncă în străinătate şi care sunt aici, în România, în îngrijirea unei rude sau unei persoane tutore, care au grijă de ei. La aceştia se referă programul.

Practic, minim 30.000 de copii cu vârsta între 0 şi 2 ani vor beneficia de educaţie timpurie, copii care provin din familiile cu situaţie materială precară, adică au venitul pe familie până la salariul minim pe economie", a spus Rovana Plumb la Palatul Victoria, la un eveniment de lansare a două proiecte finanţate din Programul Operaţional Capital Uman.

Ea a adăugat că prin acest program fiecare copil din această categorie este finanţat cu 1.400 de lei pe lună, timp de 2 ani, iar copiii vor fi din toate regiunile ţării, cu excepţia celor care provin din familii vulnerabile din regiunea Bucureşti-Ilfov. Pentru copiii din Bucureşti-Ilfov va exista o alocare de 1.500 de lei pe copil pe lună.

"Numărul minim de copii care pot fi înscrişi într-o creşă este de 54. Valoarea maximă a unui proiect pe care îl finanţăm cu fonduri europene este de 900.000 de euro, pentru toate regiunile ţării, cu excepţia acelor proiecte pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, care au o valoare maximă de 1 milion de euro.

Finanţăm inclusiv cheltuielile suplimentare de consiliere, de informare a părinţilor, tutorilor, persoanele care au în grijă copiii ai căror părinţi sunt la muncă în străinătate. Din totalul valorii proiectului, 10% sunt vor fi bani destinaţi pentru amenajarea creşelor, pentru dotări cu mobilier sau echipamente specifice desfăşurării activităţii.

Poate aplica orice instituţie de învăţământ acreditată, publică sau privată, furnizori de servicii de consiliere, parteneri sociali din învăţământul preuniversitar, instituţii de cult, organizaţii neguvernamentale", a menţionat Rovana Plumb.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri