PNL vrea centre regionale pentru reinserția socială a consumatorilor de droguri. Bode: Pentru asta este nevoie de finanţare
Partidul Național Liberal solicită crearea de urgenţă a unor comunităţi terapeutice în scopul reinserţiei sociale a consumatorului de droguri, a anunţat, luni, secretarul general al partidului. Lucian Bode a recunoscut că pentru un astfel de plan e nevoie de finanțare și a menționat ca surse posibile inclusiv fonduri europene nerambursabile şi PNRR.
"Solicităm crearea de urgenţă a unor comunităţi terapeutice cu scopul reinserţiei sociale a consumatorului de droguri. Pentru asta este nevoie de finanţare. Soluţia este la îndemâna noastră, la îndemâna Guvernului. Asigurarea surselor de finanţare, atât din fonduri europene nerambursabile şi PNRR, poate reprezenta o soluţie şi programe guvernamentale, unde eligibile vor fi ONG-urile, vor fi unităţile medicale, vor fi centrele de îngrijiri", a afirmat Bode, după şedinţa grupurilor parlamentare liberale.
Bode a mai spus că pentru început propunerea este de înfiinţare a 8 astfel de centre regionale.
"S-a desprins o primă concluzie câte astfel de centre ar fi nevoie, sigur, nevoia este una foarte, foarte mare. Prima noastră propunere este să înfiinţăm opt centre regionale, opt astfel de centre regionale pentru care să asigurăm finanţarea din fonduri europene, respectiv din fonduri guvernamentale", a adăugat Lucian Bode, potrivit Agerpres.
Discuții cu Ministerul Educației
Totodată, deputatul PNL Florin Roman a anunţat că grupul liberal va propune, la întâlnirea de săptămâna viitoare cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, o soluţie de combatere a consumului de droguri în rândul elevilor în sensul ca profesorii să poată preda şi explica copiilor riscul consumului de substanţe interzise.
"Partidul Naţional Liberal va propune, în întâlnirea de săptămâna viitoare cu doamna ministru Deca, ca să existe o disciplină în şcoală prin care dascălii să poată să predea copiilor, să le explice riscurile traficului şi consumului de droguri", a mai spus Roman.
El a menţionat că vârsta de la care încep tinerii să consume droguri a scăzut destul de drastic.
"De la 12 ani avem o un număr impresionant de consumatori de droguri şi de substanţe psihotrope. Noi considerăm că, astfel, găsim şi resursa umană necesară, dar şi faptul că elevii, în general, îşi ascultă dascălii, sunt oamenii cei mai apropiaţi de ei şi au comunicarea cea mai directă pe un subiect de discutat cu copiii", a mai spus Roman.
Roman a mai spus că liberalii vor finaliza săptămâna viitoare aceste propuneri, care vor fi concretizate într-un proiect de lege.
Până la reinserție, statul dă impresia că a eșuat în a opri intrarea drogurilor în țară
Pe de altă parte, Lucian Bode a recunoscut că statul are probleme mari în a opri intrarea drogurilor în România. Fostul ministru de Interne a spus, vorbind despre capturile de droguri din Portul Constanţa, că toate containerele care vin din America de Sud sunt verificate, dar că avem, într-adevăr, o problemă şi aceea se numeşte lipsa scanerelor, pentru că avem un singur scaner şi acela îmbătrânit.
Lucian Bode a fost întrebat despre faptul că în Portul Constanţa nu s-a identificat un gram de droguri în ultimii 2 ani.
”Legat de Portul Constanţa, în 2021, s-au capturat 1,5 tone de heroină, în valoare de aproximativ 45 de milioane de euro. Această captură nu a fost gestionată în câteva zile, a fost truda muncii organelor de aplicare a legii din România şi din afara României de luni, poate chiar ani de zile. La fel, sunt convins că se întâmplă şi acum. Sunt operaţiuni care se desfăşoară în parteneriat, între organele statului român, respectiv partenerii din Europa şi din afara Europei, care cu siguranţă o să dea rezultate”, a spus Bode.
Fostul ministru de Interne a arătat că în privinţa rezultatelor controalelor din ultimii doi ani, în Portul Constanţa se procesează anual aproximativ 700.000 de containere pe directivă europeană, 3% este obligatoriu să fie verificate.
”Vreau să vă spun, din surse oficiale, informaţia o am de la conducerea Portului Constanţa, toate containerele care vin din America de Sud sunt verificate, absolut toate. Avem, într-adevăr, o problemă şi trebuie să recunoaştem. Problema se numeşte lipsa scanerelor, avem un singur scaner şi acela îmbătrânit şi necesar ar fi să avem 4 scanere - 2 pentru fiecare poartă principală. Aşadar, povestea asta că nu s-a identificat în ultimii doi ani un gram de cocaină sau de droguri este una care poate să fie privită în felul următor, operaţiunile care se desfăşoară pentru identificarea, prinderea şi destructurarea acestor reţele în timp, nu ştiu câte grame de de droguri s-au identificat în urma verificării containerelor cu acel scanner. Cred că deloc”, a arătat Bode.
El a precizat că ”aceste cantităţi mari, de sute de kg, tone de droguri, sunt descoperite în urma unor operaţiuni specifice ale organelor de aplicare a legii”.
”Am încredere în această instituţie a statului român, cum este Portul Constanţa, toţi cei care îşi desfăşoară activitatea acolo, îşi face datoria, pentru că nimeni nu poate să părăsească Portul (...) instituţiilor statului român, sigur că nu sunt percheziţionaţi, dar dacă îşi asumă să aibă asupra lor droguri, suportă consecinţele legii”, a afirmat fostul ministru.
Lucian Bode a mai arătat că s-a făcut comparaţia Rotterdam – Constanţa.
”În Rotterdam sunt procesate peste 400.000.000 de tone de marfă, în Portul Constanţa aproximativ 70.000.000 de tone. În Rotterdam vin toate navele din America de Sud direct în Portul Rotterdam, iar în portul Constanţa containerele din America de Sud ajung după ce au mai trecut cel puţin printr-un port la verificări. Acestea sunt explicaţiile pe care le am şi le pot face publice”, a răspuns Bode.
Editor : C.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News