Live

Planul secret al lui Putin de „deromânizare” a Republicii Moldova și transformare a țării într-un „satelit” al Moscovei

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin într-o teleconferință cu fostul președinte moldovean, Igor Dodon, septembrie 2020. Foto: Profimedia Images

Unul dintre obiectivele strategice ale Rusiei îl reprezintă „deromânizarea” Republicii Moldova și transformarea acestei țări într-un „satelit” al Moscovei, conform unui plan adoptat de Vladimir Putin încă din toamna anului 2021. Conform documentului, intitulat ”Obiectivele strategice ale Federației Ruse în Republica Moldova”, și intrat în posesia mai multe organizații de presă, precum Süddeutsche Zeitung, Yahoo News sau The Dossier Center, planul Moscovei are setate obiective pe termen scurt, mediu și lung cu scopul final de „rusificare” forțată a Moldovei și transformare a republicii într-un stat complet dependent de Rusia.

Obiectivele pe termen scurt (care urmau a fi atinse până în 2022) includeau „neutralizarea” oricăror acțiuni prin care guvernul de la Chișinău încearcă demilitarizarea Transnistriei și evacuarea trupelor rusești din regiune.

Luna trecută, noul premier al Republicii Moldova a cerut exact acest lucru: demilitarizarea Transnistriei și evacuarea trupelor Moscovei.

Concomitent, Moscova și-a propus crearea, în paralel, a unor organizații non-guvernamentale care să promoveze „relațiilor ruso-moldovenești” și deschiderea unui consulat general al Federației Ruse în „capitala” Găgăuziei, Comrat.

Obiectivul pe termen mediu propus de Vladimir Putin a fi atins până în 2025 , îl reprezintă „crearea unui curent favorabil de opinie față de Rusia în rândul elitelor moldovenești”.

Unul dintr scopurile - neatinse însă de Kremlin - l-a reprezentat creșterea influenței publicațiilor media rusești pe teritoriul Republicii Moldova și împiedicarea autorităților de la Chișinău de interzicere a canalelor media pro-Kremlin. La sfârșitul anului trecut, însă, 6 posturi de televiziune de propagandă rusă au fost interzise în Republica Moldova.

În paralel, Moscova trebuie să prevină „românizarea” Moldovei și să asigure conservarea educației și a învățământului în limba rusă.

Recent, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au făcut scandal în Parlamentul Republicii Moldova în cadrul dezbaterilor la un proiect de lege care prevede înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” din Constituție cu „limba română”.

Unul din obiectivele pe termen lung al Moscovei este ca, până în 2030, Moldova să fie „forțată” să adere la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă și Uniunea Economică Eurasiatică - ambele aflate sub controlul Kremlinului.

Alt obiectiv pe termen lung este ca limba rusă să devină „lingua franca”, adică principala limbă „de circulație internațională” folosită de către locuitorii Republicii Moldova.

În toată această perioadă, Rusia va acționa continuu împotriva creșterii influenței NATO, a UE ori a SUA în Republica Moldova, concomitent cu creșterea dependenței energetice a țării față de importurile de gaze, în special, care să fie folosite ca instrument de exercitarea a influenței economice față de Chișinău.

Zilele trecute, autoritățile de la Chișinău au anunțat dejucarea unui plan organizat de Rusia pentru destabilizarea Republicii Moldova. Șeful Inspectoratului General al poliției moldovene, Viorel Cernăuțeanu, a comunicat, într-o conferință de presă, că s-a reușit destructurarea unei rețele alcătuite din „10 grupe a câte 5-10 persoane”, racolate „din rândul celor cu antecedente penale și sportivilor”, rețea coordonată de un agent al serviciilor secrete ruse.

Editor : Alexandru Rotaru | Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Moscova amenință Republica Moldova și sare în apărarea separatiștilor din Transnistria. Zaharova: Rusia va reacționa la orice provocări

Partenerii noștri