Live

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită până la finalul anului

Data actualizării: Data publicării:
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază va fi prelungită până la finalul anului. Foto: Getty Images

Camera Deputaţilor a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede prelungirea limitării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului 2024. Legea merge la promulgare.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care include amendamentul depus de grupul PSD la Legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă 5/2024, prin care termenul de aplicare a măsurii limitării adaosului la alimentele de bază va fi prelungit până la 31 decembrie 2024.

Conform propunerii legislative, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică până la data de 31 decembrie 2024”.

Social-democraţii au transmis, într-un comunicat de presă, că „decizia PSD vine în urma numărului mare de solicitări din partea cetăţenilor pentru menţinerea limitării adaosului comercial la alimentele de bază – aceasta fiind cea mai bună dovadă a eficienţei măsurii promovate de PSD”.

„Chiar dacă în urma limitării adaosului comercial s-au manifestat în continuare unele variaţii sezoniere ale preţurilor la alimentele (întrucât nu s-a plafonat preţul final, ci doar marja adăugată de comercianţi la preţurile producătorilor stabilite în condiţii concurenţiale), este evident că măsura a oprit specula din piaţă şi a stabilizat preţurile la produsele alimentare, contribuind totodată la temperarea inflaţiei generale.

PSD consideră că în contextul incertitudinilor economice şi geopolitice externe este necesar să existe un mecanism de protecţie socială care să asigure stabilitatea preţurilor la produsele de strictă necesitate pentru un trai decent”, mai spune sursa menţionată.

Pe 19 februarie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că această măsură este „absolut justificată” până când inflaţia va ajunge sub 5% la finele anului, potrivit datelor BNR.

„Zilele viitoare venim şi cu un mecanism îmbunătăţit de plafonare a preţurilor la energie şi gaze, care să ofere un ajutor suplimentar atât populaţiei, cât şi economiei până în 2026”, a promis prim-ministrul.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri