Live

Paul al României, în instanță: „Scuzaţi, if I speak English and română, half-half?”. Răspunsul judecătorului

Data publicării:

Paul al României și soția lui, Lia, au fost audiați, azi, la Curtea Supremă, în dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă.

„Scuzaţi, if I speak English and română, half-half? Eu înţeleg 90% din limba română, nu vorbesc foarte bine”, așa și-a început Paul al României, azi, mărturia.

„Aici nu vorbim romgleza. Avem translator de engleză, dacă nu întelegeţi, întrebaţi”, a venit, scurt, răspunsul ferm al judecătorului, potrivit Mediafax.

Astfel, atât prințul Paul, cât și soția lui au dat declarații în engleză.

„Călin Popescu Tăriceanu favoriza o parte a familiei mele. El a făcut tot posibilul să nu obţin nimic înapoi, astfel încât nu văd cum ar fi posibil să mă fi ajutat să obţin retrocedările (fermei regale Băneasa şi a pădurii Snagov, n.r.). (...) Pe domnul Tăriceanu l-am întâlnit prima oară în 2005, la ambasada Franţei, şi apoi i-am propus acestuia să mă implic în a promova imaginea României în afara ţării. Acesta a răspuns imediat, spre surpriderea mea, că nu e de acord cu propunerea pe care i-am făcut-o, el fiind prieten cu principesa Margareta şi soţul acesteia, Radu Duda. (...) În timpul unor discuţii, Remus Truică mi-a spus să nu îndrăznesc să mă pun cu ei. Mi-a spus că nu am nicio şansă să lupt împotriva acestui grup puternic din care făcea parte. Din grup mai făceau parte israelienii Tal Silberstein, Benny Steinmetz şi firma de avocatură Ţuca Zbârcea şi Asociaţii”. El nu a făcut referire la Tăriceanu”, a declarat Paul al României în fața completului de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„Singura dată când s-a făcut referire la Călin Popescu Tăriceanu a fost când am fost ameninţaţi. Era spre sfârşitul relaţiei noastre cu „Ţuca Zbârcea şi Asociaţii” (casa de avocatură care urma să se ocupe de retrocedarea imobilelor din Snagov şi ferma Băneasa, n.r.). Soţul meu a refuzat să semneze alte lucruri. Remus Truică a repetat faptul că avocatul Robert Roşu nu a reprezentat interesele soţului meu privind procedurile ce vizau retrocedarea. A făcut referire la Adrian Năstase şi la domnul Tăriceanu. Spuneau că vom fi zdrobiţi. Remus Truică i-a solicitat soţului să nu i se mai împotrivească pentru că are legatură cu judecători şi cu Tăriceanu. Amândoi am fost ameninţaţi cu jihad. Au fost ameninţaţi şi cei care lucrau cu noi. Avocatul Robert Roşu i-a spus soţului meu că nu mai avem nicio proprietate în Snagov deoarece Remus Truică le-a vândut fără să-i dea soţului meu procentul stabilit în contract. Cred că avocatul Roşu a folosit cuvântul furat - 100.000 de euro”, a declarat și Lia.

Judecătorii ÎCCJ au stabilit data de 8 mai ca ultim termen de judecată pe fond.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

FOTO. Două pistoale letale şi 200 de cartuşe, descoperite în urma unor percheziţii care vizau furtul unui telefon

Ce se va întâmpla cu dosarele penale ale lui Trump după alegeri

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de euro

Scandaluri cu cocaină, Jeffrey Epstein și un elefant mort: Familiile regale care le dau cele mai mari bătăi de cap liderilor Europei

Partenerii noștri