Live

Patru bărbați care se prezentau drept polițiști și au păcălit mai mulți cetățeni străini au fost reținuți

Data publicării:
Cătușe. Imagine ilustrativă. Foto: GettyImages

Patru bărbați care se prezentau drept polițiști și care au păcălit mai mulți cetățeni străini au fost prinși în flagrant de oamenii legii, ulterior dispunându-se reținerea lor, anunță, luni dimineața, Poliția Capitalei.

Duminică, polițiști ai Serviciului Investigații Criminale din Poliția Sectorului 1 au prins în flagrant patru bărbați, care prin uzurparea de calități oficiale au determinat un bărbat, cetățean italian, să le înmâneze documentele și banii pe care îi avea asupra sa, moment în care ar fi încercat să sustragă parte din suma deținută. Au fost imobilizați și conduși la subunitatea de poliție pentru audieri, conform sursei menționate.

„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 57 de ani, prin aceeași metodă, în perioada noiembrie 2019 - ianuarie 2020, ar fi înșelat și alte persoane, cetățeni italieni, israelieni și respectiv greci, la acest moment cercetările derulându-se în cadrul a 4 dosare penale”, precizează Poliția Capitalei.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigații Criminale al Sectorului 1 cu cei patru bărbați în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uzurpare de calități oficiale. Luni vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cu propunere legală.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Raportul în cazul băiatului decedat la Spitalul Târgu Jiu, restituit Comisiei de cercetare disciplinară. Care sunt motivele

Noi detalii în cazul băiatului mort la Spitalul din Târgu Jiu: Medicul de gardă nu a completat foile de observație

Partenerii noștri