Live

Patriarhia Română transmite un mesaj după incendiul de la Ferma Dacilor: Adresăm un cuvânt de compasiune şi de alinare sufletească

Data publicării:
Pensiunea Ferma Dacilor a ars în a doua zi de Crăciun. Foto: ISU Prahova

Reprezentanţii Patriarhiei Române exprimă condoleanțe pentru victimele incendiului care a avut loc în dimineaţa zilei de marţi la pensiunea Ferma Dacilor, din judeţul Prahova, în urma căruia şi-au pierdut viaţa un copil şi 5 adulți, iar alte 2 persoane sunt date dispărute.

„În aceste momente de mare durere pentru familiile, rudele, prietenii şi cunoscuţii celor decedaţi adresăm acestora cuvânt de compasiune şi de alinare sufletească. De asemenea, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat, să odihnească în pacea şi iubirea Sa sufletele celor decedaţi din cauza incendiului şi să-i întărească sufleteşte pe cei îndoliaţi”, a transmis Patriarhia Română, într-un comunicat de presă citat de News.ro.

Un puternic incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la pensiunea Ferma Dacilor, din localitatea Tohani, din judeţul Prahova. Şase trupuri carbonizate, inclusiv un copil, au fost găsite de către salvatori în pensiune. În cazul celei de-a şasea victime carbonizate, nu se poate preciza dacă este adult sau minor, a informat IGSU. Acţiunile de căutare continuă.

Autorităţile din Prahova afirmă că 26 de persoane se aflau la pensiune, ele participând seara trecută la o petrecere.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Alertă de incendiu la spitalul Marie Curie. Un medic de gardă a anunțat la 112 că se simte miros puternic de fum

Partenerii noștri