News Alert Parlamentul a încuviințat prelungirea cu o lună a stării de urgență
Parlamentul a aprobat joi, în şedinţă online, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de prelungire a stării de urgenţă pe teritoriul României. Hotărârea Parlamentului cere Guvernului să prezinte în fiecare săptămână un raport al măsurilor, iar la finalul stării de urgență, Curtea de Conturi va verifica cheltuielile făcute în această perioadă.
ACTUALIZARE Ora 13:30 Parlamentul a votat cu 404 voturi pentru, 29 voturi împotrivă și 5 abțineri prelungirea stării de urgență.
Potrivit hotărârii Parlamentului, guvernul nu va mai putea lua măsuri de restrângere a drepturilor fundamentale decât prin acte normative cu putere de lege și va fi obligat să prezinte Parlamentului săptămânal un raport cu privire la măsurile adoptate sau pe care intenționează să le ia pentru combaterea epidemiei de coronavirus.
Liberalii susțin că prin obligarea guvernului de a lua măsuri doar prin acte normative cu putere de lege este blocată emiterea Ordonanțelor Militare.
„PSD și aliații săi roșii, propun practic eliminarea ordonanțelor militare, care în starea de urgență au rolul de a combate imediat situații punctuale. De exemplu, dacă trebuie intervenit imediat cu o ordonanța militară pentru declararea carantinei pentru o localitate, acest lucru nu mai este posibil prin ordonanța militară, ceea ce poate genera catastrofe greu de cuantificat. Din punct de vedere politic, dialogul invocat în accepțiunea PSD, nu înseamnă altceva decât folosirea tuturor pârghiilor pentru a bloca guvernul în lupta cu epidemia COVID-19”, a declarat liderul deputaților PNL, Florin Roman.
Singurele partide care au anunțat că votează împotrivă au fost ALDE și Pro România.
„Ne-am săturat să auzim politicieni care nu sunt de acord cu ce face guvernul și președintele dar totuși votează. Noi suntem consecvenți. Acum, la fel, vom fi singurii care avem și logică și vom vota împotrivă. Deși ne dorim să păstrăm măsurile, votăm împotrivă pentru că nu e atașat la acest decret și un plan de repornire a economiei României. Criza economică ne va afecta de 100 de ori mai mult decât pandemia. 1 mai era o zi simbolică pentru ca românii să se întoarcă la muncă. Firmele românești vor fi distruse mai rău decât în 2009 și vom pierde 10 ani”, a declarat Victor Ponta, la dezbaterile din plen.
Știrea inițială
Şedinţa Parlamentului începe la ora 12.00.
Comisiile juridică, de apărare şi pentru sănătate ale celor două Camere ale Parlamentului și comisiile de politică economică, afaceri europene, muncă, transporturi şi învăţământ au avizat favorabil decretul.
Parlamentarii au făcut o serie de propuneri şi recomandări, care vor fi transmise preşedintelui şi Guvernului, scrie Agerpres.
Proiectul de hotărâre pentru încuviinţarea măsurii adoptate de preşedinte privind prelungirea stării de urgenţă, care urmează să fie supus votului plenului Parlamentului, prevede la articolul 1 că "se încuviinţează măsura prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de preşedintele României prin Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020".
Au fost, însă, introduse mai multe articole care prevăd, între altele, ca "pe durata stării de urgenţă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi să fie dispusă numai prin acte normative cu putere de lege" şi doar pentru "prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19, temeinic motivată şi cu respectarea strictă a exigenţelor art. 53 alin. (2) din Constituţia României".
Pe perioada stării de urgenţă, periodic, la fiecare 7 zile sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19 şi motivele care le-au determinat. În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Guvernul va prezenta Parlamentului un raport complet, mai prevede proiectul de hotărâre.
În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice în această perioadă şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii şi propuneri, în condiţiile prevăzute de Constituţia României, se mai arată în proiect.
Liderii Pro România și ALDE, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au anunțat deja că se opun prelungirii măsurilor de restricție.
Comitetul Executiv al PSD a decis, miercuri, să voteze pentru prelungirea stării de urgență până pe 14 mai, decretată de președintele Klaus Iohannis, a anunțat președintele interimar al social-democraților, Marcel Ciolacu.
Editor: Bogdan Păcurar
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News