Live

Părinţii unei adolescente britanice decedate la vârsta de 16 ani, condamnaţi la închisoare pentru omor din neglijenţă gravă

Data actualizării: Data publicării:
Părinţii unei adolescente britanice obeze au fost condamnaţi la închisoare pentru omor din neglijenţă gravă. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Părinţii unei adolescente britanice obeze decedate la vârsta de 16 ani în locuinţa familiei, în condiţii greu de imaginat, au fost condamnaţi miercuri de justiţie la pedepse de peste 6 ani de închisoare pentru omor involuntar prin neglijenţă gravă, transmite AFP, citată de Agerpres.

Kaylea Titford a fost găsită în condiţii descrise de tribunal ca „nedemne de orice animal”, în haine şi cearşafuri murdare, după ce decedase în casa familiei din Newton, Ţara Galilor, în octombrie 2020. Adolescenta cântărea atunci 146 kg.

Kaylea, care se deplasa într-un scaun cu rotile, a murit în urma unei inflamaţii şi a unei infecţii datorate unor ulceraţii provocate de obezitatea şi imobilitatea sa.

Mama sa, Sarah Lloyd-Jones, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnată de un tribunal din Swansea la 6 ani de detenţie, iar tatăl său, Alun Titford, 45 de ani, a primit o pedeapsă de 7 ani şi jumătate de închisoare.

Acuzaţii „au provocat moartea (fiicei lor) printr-o neglijenţă şocantă şi prelungită în timpul izolării' din pandemie, a rezumat judecătorul. 'Este un caz oribil care a dus la moartea unui copil complet dependent, vulnerabil, imobilizat la pat, handicapat”, a adăugat el.

Cu câteva ore înainte de moartea fetei, tatăl ei a auzit-o strigând, dar, ca răspuns, i-a trimis două mesaje prin telefon pentru a-i cere să înceteze, a povestit judecătorul. „Ulceraţiile de pe corpul lui Kaylea (...) sunt cele mai grave pe care expertul le-a văzut vreodată”.

Mama fetei s-a recunoscut vinovată şi nu a mai compărut la proces, spre deosebire de tată, care a negat faptele. În faţa justiţiei, el a explicat că nu s-a ocupat de fată pentru că era „leneş”.

Kaylea trăia imobilizată în cearşafuri murdare, culcată pe preşuri pentru câini. Camera ei era murdară şi aglomerată, cu sticle cu urină. Serviciile de urgenţă chemate la faţa locului pe 10 octombrie 2020 au descris o duhoare de „putregai” în cameră, unde au fost găsite larve, despre care experţii cred că s-au hrănit din cadavru, a reieşit la proces.

Adolescenta, care era şcolarizată înaintea de pandemie la un liceu din Newton, era descrisă de personalul acestuia ca „amuzantă şi vorbăreaţă”, însă nu a revenit la şcoală după ridicarea restricţiilor.

Potrivit acuzării, Kaylea, care nu mai era supravegheată pentru planurile dietetic şi fizic din 2017, nu s-a mai dat jos din pat în timpul pandemiei, iar scaunul său cu rotile a devenit prea mic. Tatăl ei a afirmat că mama, Sarah Lloyd-Jones, care era asistentă socială, avea responsabilitatea de a se ocupa de fiica lor şi că el se derobase de rolul său atunci când fata a ajuns la pubertate.

După pronunţarea verdictului şi din cauza caracterului 'anormal de dureros' al procesului, judecătorul le-a propus juraţilor să aibă acces la servicii de consiliere psihologică şi să fie exceptaţi de la a mai fi juraţi în următorii zece ani.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un britanic a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit care avea legătură cu Ucraina

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

„Marea Britanie se transformă în Stalin”. Replica lui Musk, în controversa rolului jucat de X în răspândirea dezinformării

General britanic: „Suntem pregătiți să luptăm cu Putin în Europa de Est. Chiar în seara asta”

Partenerii noștri