Live

Până la 100 de lei kilogramul de cireşe în pieţe

Data publicării:

Fructele şi legumele româneşti au început să apară în pieţe. Mai târziu decât în alţi ani, dar la preţuri mult mai mari. Producătorii spun că recolta din acest an a întârziat din cauza frigului. Soiurile au fost plantate tarziu, astfel că producţia a ajuns pe tarabe în mai, în loc de aprilie.

În piaţa Domenii din Capitală, căpşunele româneşti se vând cu preţuri între 15 şi 25 lei kg. Cine are însă poftă de cireşe va trebui să se mulţumească cu cele din import, din Grecia mai exact, iar kilogramul costă între 50 şi 100 lei.

La o piaţă din Craiova, cireşele româneşti au un preţ de 30 de lei pe kilogram.

Cumpărătorii spun că preţurile sunt mari, dar producătorii susţin că nu pot vinde în pagubă.

Ionuţ Radu, producător: „La mine este în sistem protejat şi scoatem cultura extratimpuriu. Preţurile sunt altfel, bineînţeles că şi costurile, ca să construieşti un solar sunt pe măsură, dar suntem protejaţi de intemperii, ploaie, vânt”

Adică o investiţie de peste 20.000 de euro, pe care speră să şi-o recupereze cât mai curând. Are căpşune pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi şi recoltează 700 de kilograme de fructe în fiecare săptămână.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri