Live

OMS: Există dovezi emergente că noul coronavirus se răspândește prin aer

Data publicării:
Foto: Gettyimages

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut marţi că există „dovezi emergente” despre răspândirea noului coronavirus prin aer, după ce mai mulţi oameni de ştiinţă au cerut acestei organizaţii să îşi actualizeze recomandările şi comunicările oficiale despre felul în care maladia respiratorie COVID-19 se transmite în comunităţile umane, informează Reuters, citat de Agerpres.

„Am discutat despre posibilitatea răspândirii pe calea aerului şi prin aerosoli drept una dintre căile de transmitere a COVID-19”, a declarat la o conferinţă de presăMaria Van Kerkhove, expert tehnic din cadrul OMS pe durata pandemiei de COVID-19. Anterior, OMS a spus că virusul care cauzează maladia respiratorie COVID-19 se transmite în primul rând prin mici picături de secreţii expulzate din nasul şi gura unei persoane infectate şi care ajung apoi foarte repede pe sol.

Dar, într-o scrisoare deschisă adresată organizaţiei cu sediul la Geneva, publicată luni în revista Clinical Infectious Diseases, 239 de oameni de ştiinţă din 32 de ţări au subliniat existenţa unor dovezi care ar arăta că acele particule virale ce plutesc prin aer pot să le infecteze pe persoanele care le inhalează. Întrucât astfel de mici particule exhalate de persoane infectate pot să plutească mai mult timp prin aer, oamenii de ştiinţă au cerut OMS să îşi actualizeze ghidul de recomandări.

Vorbind marţi la această conferinţă de presă organizată la Geneva, Benedetta Allegranzi, expert tehnic al OMS pentru prevenirea şi controlul infecţiilor, a spus că există dovezi emergente despre transmiterea pe calea aerului a noului coronavirus, dar că această concluzie nu este însă una definitivă.

„Posibilitatea transmiterii prin aer (a noului coronavirus, n.r.) în spaţiile publice - în special în condiţii foarte specifice, precum spaţiile aglomerate, închise, slab ventilate, care au fost deja descrise - nu poate fi exclusă”, a precizat ea. „Totuşi, dovezile trebuie centralizate şi interpretate, iar noi vom continua să sprijinim acest demers”, a adăugat aceeaşi specialistă.

Orice modificare din evaluarea pe care OMS o face în privinţa riscului de transmitere a virusului ar putea afecta actuala recomandare de păstrare a unei distanţe de un metru între oameni. Guvernele lumii, care se bazează pe OMS pentru a-şi construi politicile de recomandări naţionale, ar putea să îşi ajusteze la rândul lor măsurile de sănătate publică implementate pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Maria Kerkhove a anunţat că OMS va publica un comunicat ştiinţific care va prezenta toate modurile cunoscute de transmitere a SARS-CoV-2 în zilele următoare.

„Este nevoie de un pachet complet de intervenţii pentru a putea să stopăm transmiterea virusului. Acest pachet include, nu doar distanţarea fizică, ci şi folosirea măştii sanitare atunci când aceasta este potrivită pentru anumite spaţii, în special acolo unde distanţarea fizică nu poate fi respectată şi în special pentru angajaţii din domeniul medical”, a adăugat aceeaşi specialistă.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Organizația Mondială a Sănătății spune că Israelul interzice specialiștilor medicali să intre în Gaza

Partenerii noștri