Live

Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, la Digi24: „Doamna Gabriela Firea se pare că a devenit statul român. E ceva șocant”

Data actualizării: Data publicării:

Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu i-au dat replica Gabrielei Firea, miercuri, la Digi24, după ce primarul general al Capitalei a făcut declarații controversate, aseară, cu privire la construirea spitalului pentru copiii bolnavi de cancer. „Doamna Gabriela Firea se pare că a devenit statul român. E ceva șocant”, au spus cele două fondatoare ale Asociaţiei „Dăruiește Viață”. Potrivit acestora, primarul general al capitalei nu are nicio contribuție la acest spital, deoarece hotărârea de consiliu local la care a făcut referire se referă la demolarea unor ruine de pe terenul pe care a fost făcută construcția.

Gabriela Firea a recunoscut marți seară la Digi24 că a dat share pe Facebook unei postări referitoare la dotarea spitalului oncologic pentru copii, construit din donații. Edilul general invocă libertatea de exprimare. În plus, a spus la Jurnalul de Seară că nu i se cunoaște un mare merit - acela că ea a dat terenul pe care se construiește spitalul pentru copiii bolnavi de cancer.

Oana Gheorghiu: Terenul aparține statului român, doamna Firea nu ne-a dat terenul. De când există Spitatul Marie Curie administrează acest teren, ni l-a pus la dispoziție. Ne-am ocupat de tot ce înseamnă avize și autorizații. Extrasul de carte funciară nu precizează niciunde că terenul aparține Primăriei Capitalei sau CGMB. În document era scris ca proprietar statul român. Doamna Gabriela Firea se pare că a devenit statul român și își asumă un merit. E ceva șocant. Noi a trebuit să alergăm mai bine de o lună de zile să aflăm și să constituim statul român, care este format din Ministerul de Finanțe, Primăria sectorului 4, iar de la Primăria Capitalei doamna Firea ar trebui să vă pună la dispoziție acel document pe care l-a arătat ieri. În Consiliul General s-a aprobat demolarea unor ruine care erau pe acel teren, e o procedură standard. Doamna Firea n-are niciun fel de contribuție, iar faptul că ar fi dat terenul asta tot nu e un merit. Doamna Firea nu este stăpâna acestui oraș, este doar un administrator. Cred că nici Ceaușescu nu-și asuma lucrurile din țara asta pe persoană fizică. Bucureștiul nu este al doamnei Gabriela Firea, este al nostru al tututor.

Carmen Uscatu: Nu e nevoie să existe o astfel de dezbatere, așa cum nu e nevoie ca doamna Firea să-și facă o campanie că a dus la bun sfârșit un spital ca cel de la Gomoiu sau că a mai făcut alte lucruri în București. Asta e datoria primarului. Îmi scria o prietenă că e ca și cum am aplauda bancomatul că ne dă bani când băgăm cardul. Sunt banii noștri. Doamna Firea are datoria să facă treabă. Din păcate nu a făcut-o.

De ce au distribuit Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu postarea Gabrielei Firea după 6 zile

Oana Gheorghiu: Doamna Firea s-a întrebat de ce am share-uit acel mesaj după 6 zile. Am stat mult să mă gândesc, pentru că în primul rând nu mi-a venit să cred și nu mi-am asumat să dau share unei asemenea mizerii decât după ce mi-am luat un milion de asigurări că este contul Gabrielei Firea. Al doilea motiv: m-am gândit dacă ar trebui să o fac sau nu și mi-am dat seama că cetățenii Bucureștiului ar trebui să știe despre acest lucru. Însă doamna Firea a făcut ieri niște afirmații mizerabile, pentru care sper să răspundă. Munca noastră de 10 ani de zile în slujba copiilor bolnavi de cancer nu poate fi terfelită de un om, indiferent ce nume poartă.

Despre o altă afirmație a primarului general, care a spus că nu înțelege de ce postarea distribuită de ea a stârnit reacții abia după șase zile, cele două fondatoare al asociației au răspuns:

Oana Gheorghiu: Aceste întrebări mi le-am pus înainte să share-uiesc mesajul acesta extrem de vulgar. Doamna Firea are o funcție publică, este primarul capitalei și aruncă cu noroi nu doar în noi, ci în 260.000 de donatori și 1.700 de companii.

Carmen Uscatu: Doamna Firea vede în spatele acestui share o conspirație. Așa cum îmi închipui că vede în spatele acestui spital o conspirație. Da, la cât mai multe conspirații de acest fel, dedicate acestor politicieni care nu au reușit în 30 de ani să se ocupe de copiii acestei țări și de noi adulții.

„Sunt prea puțini copii bolnavi de cancer, dacă vă puteți imagina un astfel de răspuns”

Oana Gheorghiu: Eu nu o cunosc pe această doamnă care a inițiat postarea (Dana Budeanu, creatoare de modă, n.red.) și nu știu de unde își culege informațiile. Probabil că după discuția cu doamna ministru Pintea în care am avut o discuție despre refuzul Ministerului Sănătății de a dota Spitalul Marie Curie, respectiv construcția nouă, cu un aparat de radioterapie. Noi am cerut de la început ministerului să fie introduși în programul cu Banca Mondială. Nu am cerut bani sau altceva. Le-am spus: noi facem construcția, o punem la dispoziție, ocupați-vă să o dotați, pentru că aparatele de radioterapie sunt foarte scumpe și România are un astfel de program cu Banca Mondială. Nu am primit un răspuns de la minister și de la întâlnire am aflat că ministerul nu dorește sau nu poate să doteze pentru că sunt prea puțini copii bolnavi de cancer, dacă vă puteți imagina un astfel de răspuns.

Carmen Uscatu: Și nu este eficient... Acest program înseamnă dotarea cu aparate de radioterapie a centrelor din țară unde există buncăre de radioterapie și noi am construit două buncăre. Va fi primul centru de radioterapie din România dedicat copiilor bolnavi de cancer. Pentru eficiență vor fi tratați și adulți. Se îmbolăvesc 400 de copii, anual, de cancer în România.

Oana Gheorghiu: 260.000 de români au pus o cărmidă la acest spital. Doamna Firea are vreo 240.000 de voturi

O altă acuzație venită din partea Gabriela Firea la adresa celor două este că ar fi „interfața” fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu.

Oana Gheorghiu: Dacă este cineva care a dus în zona politică soarta copiilor bolnavi de cancer este Gabriela Firea. Nu cred că ne-ați auzit pe noi folosind proiectul în această dispută politică. Nu știu de ce spune că în spatele nostru e Vlad Voiculescu, va trebui să aducă toate acele dovezi din lume și să le pună pe masă. Aceste minciuni nu pot merge mai departe. Doamna Firea a introdus copiii bolnavi de cancer în discuția politică și eu cred că este momentul ca doamna premier încă în funcție până la noul Guvern să intervină și să clarifice, pe de o parte, atacul mizerabil pe care-l realizează Ministerul Sănătății la adresa acestui proiect și atacul doamnei Gabriela Firea. Ambele îi sunt subordonate, una în Guvern, alta pe linie de partid.

Carmen Uscatu: Faptul că noi susținem cauza copiilor bolnavi de cancer, iar MagiCAMP susține aceeași cauză, asta nu este o dovadă că noi suntem interfața lui Vlad Voiculescu.

Oana Gheorghiu: Suntem 260.000 de români care am pus o cărămidă la acest spital, dacă îmi amintesc bine doamna Firea vreo 240.000 de voturi. Iată că partea bună a lucrurilor se vede. Cred că trebui să sancționăm o astfel de ieșire și să nu mai acceptăm să fim mințiți în față.

Redactor web: George Costiță

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Vlad Voiculescu, după retragerea PSD de la negocieri: „Comportament de borfași”

După demisia lui Marcel Ciolacu, Gabriela Firea iese la atac: Între locale și prezidențiale, am pierdut în Bucureşti 30.000 de voturi

Gabriela Firea, președinta PSD București: „Duminică sunt alegeri. Să nu pierdem timpul cu analize, să recuperăm electoratul”

Partenerii noștri