Live

O universitate din România oferă o lună de cazare gratuită pentru pentru studenții vaccinați

Data publicării:
Anul universitar începe pe 1 octombrie. Foto: Getty Images

Studenții care se vaccinează primesc o lună de cazare gratuită în căminele Universității Transilvania din Brașov. Conducerea instituției se pregătește pentru anul universitar, care începe pe 1 octombrie și speră să reducă riscul apariției unor focare de COVID-19. 

Cei care se vor caza în căminele Universității Transilvania vor beneficia de gratuitate pentru luna noiembrie dacă prezintă certificatul/adeverinţa de vaccinare.

Conform unui comunicat transmis luni de conducerea UniTBv, facilitatea a fost aprobată de conducerea universităţii, ca o măsură suplimentară pentru reducerea riscului de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2 în rândul studenţilor.

"Astfel, studenţii vaccinaţi cu cel puţin o doză până în data de 1 octombrie şi care fac dovada vaccinării nu vor plăti taxa de cămin pentru luna noiembrie. La fel ca şi în anul universitar anterior, cazarea în căminele universităţii se va face la capacitate restrânsă - maximum trei persoane în cameră, astfel încât să se respecte normele impuse de autorităţile sanitare", a precizat sursa citată.

Pentru anul universitar 2021-2022, în cele 13 cămine ale Universităţii vor fi cazaţi aproximativ 3.300 de studenţi, la care se adaugă alţi 300 de studenţi internaţionali care vor locui în căminul 10.

Studenţii internaţionali care vor studia la Universitatea Transilvania din Braşov vor fi cazaţi doar dacă vor prezenta un certificat de vaccinare sau un test PCR negativ, cu rezultat obţinut în ultimele 72 de ore anterior cazării.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Instalarea echipamentelor pentru cloudul guvernamental s-a încheiat. Locația centrului de date STS

Cine este Bogdan Peșchir, programatorul care a făcut donații de peste un milion de euro în campania lui Călin Georgescu. Ce spune SRI

„Să înceapă magia!”. S-au deschis Târgurile de Crăciun din Oradea și Brașov. Mii de oameni s-au bucurat de spectacolul de lumină

Explozie puternică într-un bloc din Codlea, județul Brașov: 20 de persoane au fost evacuate. Un bărbat cu arsuri grave, dus la spital

Partenerii noștri