Live

O fetiță de 11 ani a fost repatriată dintr-o tabără de refugiați din Siria

Data actualizării: Data publicării:
Foto arhivă: Gulliver/GettyImages

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că un cetățean român minor a fost repatriat dintr-o tabără de refugiați de pe teritoriul Siriei. Este vorba despre o fetiță de 11 ani, născută de o femeie din România, care a fost luată de unchi sirian, după moartea tatălui ei. Unchiul fetiței este bănuit de afiliere la grupul terorist ISIS. Fetița a juns deja în țară și se află în Cluj.

„Cu referire la cetățeanul român minor care s-a aflat într-o tabără de refugiați de pe teritoriul Republicii Arabe Siriene, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: În urma demersurilor susținute la nivelul Ministerului Afacerilor Externe au fost finalizate procedurile specifice de repatriere din Republica Arabă Siriană, prin Republica Turcia, a cetățeanului român minor aflat într-o tabără de refugiați de pe teritoriul Siriei”, a transmis MAE, într-un comunicat de presă.

Potrivit autorităților, repatrierea a avut loc cu ajutori Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

„Repatrierea s-a realizat cu sprijinul misiunilor diplomatice române din zonă. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe au iniţiat acţiuni pe lângă Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Totodată, reprezentanții MAE cu experienţă în domeniu au avut întâlniri inclusiv cu reprezentanții Societății Naționale de Cruce Roșie din România, precum și cu reprezentanții Comitetului Internațional al Crucii Roșii din Republica Arabă Siriană”, se mai arată în comunicatul MAE.

„Cazul a fost gestionat de către Ministerul Afacerilor Externe încă din momentul semnalării acestuia la data de 4 iunie 2019, fiind întreprinse o serie de demersuri pe lângă autoritățile siriene pentru stabilirea unei soluții favorabile de finalizare a acestui caz și repatrierea în siguranță a minorului. Măsura de repatriere face parte din demersurile constante de asistență și protecție consulară acordată de MAE cetățenilor români aflați în situații deosebite, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare din statele cu risc major de securitate”, precizează ministerul.

MAE adresează mulțumiri „tuturor autorităților străine implicate pentru sprijinul oferit în cadrul procedurilor care au condus la soluționarea cazului și la repatrierea în siguranță a cetățeanului român în cauză”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Vânt puternic şi ninsori

România ia măsuri de securitate la ambasada din Kiev. Anunțul MAE

Avertisment MAE pentru românii care călătoresc în Franța: Circulația trenurilor va fi îngreunată

Atacurile Turciei în zonele controlate de kurzi din Siria au blocat accesul la apă și electricitate pentru un milion de oameni

Partenerii noștri