Live

O doctoriţă de 38 de ani a fost găsită moartă în spital

Data actualizării: Data publicării:
Ambulanță , în timpul unei intervenții FOTO: Agerpres

Loredana Chircu, o doctoriţă de 38 de ani dintr-un spital privat din Constanța, a fost găsită moartă în unitatea medicală, informează IPJ Constanţa.

"Poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o unitate spitalicească privată din municipiul Constanţa, s-ar afla o femeie decedată. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 38 de ani, găsită decedată într-o încăpere a spitalului", precizează sursa citată de Agerpres.

Într-o postare pe Facebook, echipa spitalului Heka anunță decesul doctoriței Loredana Chircu, medic specialist medicină internă, în vârstă de 38 de ani, care a intrat de gardă la ora 20:00 fără să prezinte vreo problemă vizibilă. Pe parcursul gărzii a avut două consultații.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica, echipajul medical ajuns la spital, în urma unui apel la 112, a constatat decesul femeii.

"A fost alertat echipajul de terapie intensivă mobilă. Colegii ajunşi acolo au constatat, din păcate, decesul persoanei", a declarat Stoica.

IPJ Constanţa mai precizează că pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu)

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A apărut alături de o tânără cu 51 de ani mai mică și internetul a ”explodat”. Care e, de fapt, adevărul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O doctoriță a murit în timp ce era de gardă. Femeia avea 58 de ani

Partenerii noștri