Live

O asociație critică hotărârea Primăriei Capitalei de dublare a taxei de promovare turistică: Este o lovitură dată turismului

Data publicării:
FOTO: Getty Images

Asociația Incoming România critică decizia Primăriei Capitalei de a dubla taxa de promovare turistică de la 1% la 2% explicând că măsura ar reprezenta o lovitură dată turismului organizat prin agențiile care aduc străini în țara noastră.

Asociația Incoming România (AIR) își exprimă îngrijorarea și dezacordul față de Hotarârea Consiliului General al Municipiului București Nr 723 / 18.12.2019 prin care se instituie taxa specială pentru promovarea turistică a municipiului București pentru anul 2020, prin aplicarea cotei de 2% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur a unui turist în București. Dublarea acestei taxe locale de la 1% la 2 %, anunțată cu puțin timp înainte de începerea anului, este o lovitură dată turismului organizat prin intermediul agențiilor de turism care aduc turiști străini în București și în România, o nouă palmă dată turismului de Incoming care în loc să fie recunoscut și susținut este îngrădit și restricționat”, se arată într-un comunicat al AIR, citat de Mediafax.

Asociația atenția că trebuie ținut cont de faptul că pentru programele turistice care includ și sejururi în București, deja publicate și promovate în cataloagele și pe piețele externe, prețurile sunt deja stabilite pentru anul viitor și din acest motiv această creștere de 100% a taxei va trebui să fie suportată și suținută de agențiile care aduc turiști străini în România.

Primăria Capitalei nu ar fi ținut cont de părerea asociațiilor de profil în această privință și, de aceea, a fost crescută taxa, spun reprezentanții AIR. Hotărârea nu stipulează cum vor fi cheltuite taxele colectate.

Credem, în acest context, că este necesară urgentarea aplicării Legii privind înființarea Organizațiilor de Management a Destinațiilor pentru a utiliza eficient și transparent aceste taxe locale de turism colectate”, mai precizează sursa citată.

Primăria Capitalei va dubla taxa de promovare turistică, de la 1% la 2% din tariful de cazare, potrivit unui proiect votat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 18 decembrie. Taxa va fi percepută de toate structurile de cazare din oraş, care vor avea obligaţia să verse sumele încasate către Municipalitate.

Se instituie taxă specială pentru promovarea turistică a Municipiului Bucureşti pentru anul 2020. Taxa se calculează prin aplicarea cotei de 2% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA. Prezenta hotărâre se comunică Primăriilor sectoarelor 1 – 6 şi instituţiilor publice de interse local ale Municipiului Bucureşti”, se arată în proiectul de hotărâre votat miercuri, şi care s-a aflat în dezbatere publică până pe data de 2 decembrie 2019.

Potrivit proiectului, taxa de promovare este în prezent de 1%.

Prin comparaţie, municipiul Oradea prevede, încă din 2016, o taxă de 3% din venitul de cazare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ANAT protestează față de posibila eliminare a voucherelor de vacanţă. „Nu omorâţi găina care dă ouă de aur”

Taxele și impozitele locale în București cresc cu peste 10% la anul, a decis Consiliului General al Capitalei

Turiștii străini au cheltuit în România peste un miliard de euro în 2024

Nicușor Dan, despre părăsirea funcției de primar: Bucureștenii nu pot trăi bine dacă România nu o duce bine

Partenerii noștri