Live

Noi precizări privind statutul românilor în Marea Britanie după Brexit: ce s-a stabilit deja și ce mai trebuie negociat

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu. Foto: MAE

Marea Britanie și Uniunea Europeană încep din martie negocierile pentru un acord post-Brexit. Unul din lucrurile care îi preocupă pe oficialii de la București este situația românilor care vor merge în Regatul Unit după 31 decembrie 2020, când se încheie perioada de tranziție. Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României, a vorbit la Digi24 despre acest subiect.

Sperăm să fie suficient timp pentru aceste negocieri, pentru că mulți oameni, inclusiv din instituțiile europene, spun că nu e suficient timp pentru a reglementa toate detaliile concrete ale acestei relații. Unul dintre elementele principale asupra căruia noi ne aplecăm și care reprezintă o preocupare pentru noi este situația românilor care ajung în Regatul Unit după ce se termină perioada de tranziție. Acest regim al șederii lor în Regatul Unit nu este prevăzut de acordul de retragere”, a spus Bogdan Aurescu.

El a adăugat că românii care ajung în Marea Britanie până la 31 decembrie 2020, adică în timpul perioadei de tranziție, pot cere statut de rezident permanent sau rezident (presettled sau settled status).

Ei pot să facă această cerere de înregistrare până la 30 iunie 2021”, a spus Aurescu. Ministrul a precizat că acordul de retragere are prevederi și pentru membrii de familie ai românilor care vor să se stabilească în Marea Britanie.

Pentru cei care ajung după 31 decembrie 2020, acordul de retragere nu acoperă acest regim, prin urmare este important ca negocierile dinntre Uniunea Europeană și Regatul Unit să ajungă la o soluție cu un regim nediscriminatoriu pentru cetățenii europeni”, a arătat el.

Aurescu spune că dorința României este ca UE să preia în mod unitar negocierile privind drepturile cetățenilor europeni care ajung în UK după ce perioada de tranziție expiră.

Ministrul a vorbit și despre relațiile post-brexit dintre România și Marea Britanie, cu care țara noastră are un parteneriat strategic.

Marea Britanie rămâne un partener strategic foarte relevant pentru România, avem în domeniul securității foarte bună. Regatul Unit participă ca aliat NATO la măsurile de reasigurare pe Flancul estic, inclusiv prin operațiuni de patrulă aeriană pe teritoriul României. Dorim ca această relație să fie în continuare din ce în ce mai substanțială. Lucrăm la o nouă versiune a documentului fondator al parteneriatului strategic pentru a adapta relația noastră de acum la o relație post-Brexit. Vrem să punem accent pe această dimensiune de securitate în continuare, pe diimensiunea economică a relației bilaterale și pe alte dimensiuni care reprezintă interes comun pentru ambele state”, a mai spus ministrul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O dronă-spion a fost descoperită urmărind portavionul britanic HMS Queen Elizabeth în Portul Hamburg

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie. „Ne păstrăm dreptul de a proteja instalaţia”

Un britanic a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit care avea legătură cu Ucraina

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

Partenerii noștri