Live

Noi măsuri pentru simplificarea achizițiilor publice, adoptate de Guvern. Schimbare cu impact major în domeniul licitațiilor

Data actualizării: Data publicării:
Șantier A3 Transilvania. FOTO: Facebook Cătălin Drulă

Guvernul a adoptat miercuri o Ordonanță de Urgență menită să flexibilizeze și să urgenteze implementarea proiectelor majore de investiții, inclusiv a celor din PNRR. Una dintre cele mai importante modificări prevăzute de OUG presupune că autoritățile contractate sunt obligate să încheie contractele cu ofertanții câștigători, dacă există o decizie favorabilă de la CNCS sau în primă instanță, fără să mai aștepte soluționarea definitivă a contestațiilor din instanțe.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), scopul modificărilor legislative este atribuirea mai rapidă a contractelor de achiziţii şi, implicit, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene. În acelaşi timp, modificările operate sunt esenţiale şi din perspectiva alocării de care va beneficia România prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Astfel, a fost eliminată din sarcina operatorului economic declarat câştigător obligaţia de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile secundare/ punctele de lucru, aceasta fiind înlocuită cu o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că nu şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor sau cele privind contribuţiile la asigurările sociale, fără alte documente suplimentare. În practică, obţinerea certificatelor fiscale s-a dovedit a fi o povară administrativă excesivă, mai ales în cazul operatorilor economici cu sute sau chiar mii de sedii secundare", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, alte modificări legislative importante vizează reducerea duratei întregului proces de achiziţie publică, de la peste 2 ani (durata medie actuală) până la 6 luni, printr-o serie de măsuri cum ar fi: diminuarea perioadei maxime de prelungire a termenului de întocmire a raportului procedurii sau a raportului intermediar (spre exemplu, în cazul licitaţiei deschise şi al licitaţiei restrânse perioada de prelungire se reduce de la 80 la 30 de zile), reducerea la jumătate a termenului de publicare a deciziei de anulare a procedurii şi, respectiv, eliminarea posibilităţii de prelungire a termenului stabilit pentru depunerea documentelor în susţinerea DUAE, în cazul procedurii simplificate.

O noutate o reprezintă introducerea posibilităţii pentru autoritatea contractantă sancţionată contravenţional să poată dispune măsuri împotriva persoanei responsabile, în cazul în care o instanţă judecătorească constată culpa gravă a respectivei persoane în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor ce îi revin.

„Totodată, prin prezenta Ordonanţă au fost modificate prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac, fiind instituită obligaţia semnării contractului cu ofertantul declarat câştigător după pronunţarea deciziei CNSC/hotărârii judecătoreşti în primă instanţă. Decizia în primă instanţă este executorie şi nu se poate dispune suspendarea punerii în executare a acesteia. Această măsură vizează eficientizarea procesului de achiziţie publică şi asigurarea derulării investiţiilor în graficul estimat, permiţând semnarea contractului fără a mai aştepta o eventuală soluţionare în instanţă a plângerii/ recursului", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

De asemenea, a fost clarificată situaţia în care deciziile CNSC sunt atacate cu plângere la instanţa de judecată, situaţie în care nu se mai pot depune probe noi faţă de cele care au fost depuse în cadrul contestaţiei iniţiale.

O altă prevedere se referă la limitarea reparaţiei prejudiciului încercat la valoarea cheltuielilor de elaborare a ofertei şi de participare la procedura de atribuire.

Nu în ultimul rând, modificările legislative operate vizează şi clarificarea unor aspecte procedurale ce ţin de derularea controlului ex-ante al procesului de achiziţie publică, reglementate la nivelul OUG nr. 98/2017.

Textul actului normativ va fi publicat la secţiunea Legislaţie/Legislaţie naţională din site-ul ANAP după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză de muncitori în construcții. Șantierul unde lucrează oameni din 4 județe, ca să ridice 100 de blocuri cu bani de la UE

Ciolacu îl vede pe Ilie Bolojan ca pe un partener de dialog al PSD, dacă ajunge președinte. Și PNL l-ar vrea premier, după alegeri

Sorin Grindeanu: Nu se va pierde niciun leu la transporturi din PNRR

Ciolacu, replică pentru Ciucă: Stă pe margine și critică. Ce spune premierul despre banii din PNRR

Partenerii noștri