Noi sancțiuni pentru protestul AUR: Jandarmeria a dat 87 de amenzi de peste 80.000 lei
Noi amenzi după protestul AUR. Jandarmii au dat alte 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.800 lei celor care au protestat și au făcut scandal. În total, au fost date 87 de amenzi de peste 80.000 lei în urma protestului AUR, a anunțat Jandarmeria București printr-un comunicat de presă.
„În completarea informațiilor din zilele anterioare, menționăm faptul că au mai fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.800 lei astfel:
- 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
- 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.800 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Total constatări:
1 act de sesizare a organelor de urmărire penală privind săvârșirea faptei de tulburare a ordinii publice.
87 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 80.500 lei.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea altor persoane care au săvârșit abateri de la cadrul legal în vigoare,” a transmis Jandarmeria București.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News