Nicuşor Dan se compară cu Gabriela Firea: Avem un primar care a băgat primăria în faliment şi unul care a scos-o
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, întrebat care sunt punctele sale forte în comparaţie cu fostul edil Gabriela Firea, că a reuşit să scoată instituţia din faliment, că are o viziune sistematică asupra principalelor probleme ale oraşului, dar şi o abordare diferită privind urbanismul.
„Avem un primar care a băgat primăria în faliment şi unul care a scos-o. Dar probabil că dacă facem comparaţia sunt câteva (puncte forte, n.r.). În primul rând, o viziune sistematică despre ce e de făcut în oraşul acesta privind principalele probleme: trafic, termoficare. Şi după aceea, de asemenea o diferenţă uriaşă pe urbanism, unde autoritatea publică nu a contat, ca să nu spun că a fost complice în mandatul precedent”, a spus Nicuşor Dan, într-un live pe Facebook.
Întrebat cum arată pentru el o zi de lucru la primărie, Nicuşor Dan a răspuns că iniţial avea program de la ora 9,00 la ora 21,00, dar că acum, pentru că îşi duce fetiţa la şcoală, lucrează de la ora 8,00 până la ora 20,00. Totodată, a declarat că din programul fiecărei zile de luni fac parte, în mod constant, o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului General al Capitalei şi o discuţie cu reprezentanţii Direcţiei Juridice (PMB are în total 5.000 de litigii).
„În fiecare zi de luni semnez cam 50-80 de apărări. Mai este o întâlnire aproape săptămânală cu cei de la Direcţia Investiţii, cu care vedem stadiul proiectelor pe care le avem. Există o întâlnire, la fel săptămânală, pe litigiile de urbanism şi proprietate, în general, care sunt cam 500. Asta înseamnă că săptămânal discutăm între 20-30. În afară de asta, lucrurile sunt destul de fluide, în funcţie de urgenţele care apar şi oportunităţile care apar. Există o oarecare periodicitate a întâlnirilor cu Direcţia Economică, cu Direcţia fonduri nerambursabile. O componentă importantă: semnarea autorizaţiilor şi certificatelor de construcţie”, a spus el.
În ce priveşte „caracatiţa” din Primărie, pe care o denunţase în perioada în care se afla în campania electorală, edilul general a precizat că au mai rămas doar aproximativ 10 persoane, dintre cele 50 la care a făcut referire, potrivit Agerpres.
„Dacă îmi aduc bine aminte, erau cam 50 de persoane în caracatiţa aceea. Prin desfiinţarea companiilor municipale, o parte importantă dintre ei au plecat din instituţie. Cred că suntem undeva la 10 din 50 rămaşi în momentul acesta. Trebuie spus că oraşul are atât de multe probleme, că nu a fost un scop în sine să intrăm într-un război cu oamenii aduşi de fosta administraţie şi sunt oameni care au un concurs. Deci până când ei nu fac ceva grav, sunt oameni care au câştigat un concurs şi fac parte din administraţia publică”, a mai spus Nicuşor Dan.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News