Live

Nicuşor Dan: Bucureştenii nu vor plăti mai mult pentru căldură. Este prețul cel mai mic din România

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Bucureştenii nu vor plăti în această iarnă preţuri mai mari la energia termică, a spus primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El a precizat că va fi menţinut preţul de 350 de lei pe gigacalorie.

De la 1 noiembrie o să avem noile preţuri pe care le va da ANRE, atât pentru producţie, cât şi pentru transport, distribuţie, deci şi pentru preţul final al gigacaloriei. Preţul total al gigacaloriei în momentul de faţă, stabilit de ANRE, este de 860 de lei, cu tot cu TVA, din care bucureştenii plătesc 350 şi primăria 510. Acesta este raportul. De la 1 noiembrie o să avem alte preţuri. Eu mă aştept să nu fie mai mari. În orice caz, nu o să fie mai mari pentru cetăţeni. Vom păstra aceşti 350 de lei şi vreau să menţionez că 350 este, totuşi, preţul cel mai mic din România. Adică sunt localităţi care au 400, sunt localităţi care au 500, 450, 420. 350 e cel mai mic, a spus Nicuşor Dan la Europa FM, potrivit Agerpres.

El a estimat că în această săptămână sau cel târziu săptămâna viitoare va fi încheiată achiziţia pentru reabilitarea a peste 210 kilometri de reţea de termoficare, cu fonduri UE.

Pe de altă parte, Nicuşor Dan a spus că există o sincopă pe fluxul de numerar în ceea ce priveşte datoriile pe care Termoenergetica le are către Elcen. Primăria Capitalei a solicitat sprijinul Guvernului pentru a beneficia de compensări mai mari sau de posibilitatea de a se împrumuta, pentru a-şi achita datoria.

A fost o creştere excepţională a preţului de gaz şi faţă de această creştere excepţională a preţului gazului, Guvernul a stabilit mai multe măsuri de care au beneficiat disproporţionat localităţile din România care au sisteme centralizate. Adică, Bucureştiul are 550.000 de apartamente şi a primit cam 15 milioane de lei, iar toate celelalte localităţi împreună au tot 550.000 de apartamente pe care le deservesc centralizat şi au primit cam 800 de milioane de lei. Deci, aceasta este diferenţa şi consider justificat să existe o compensare şi pentru Bucureşti, dată fiind această situaţie excepţională a preţului la gaz. Dacă nu, cel puţin să ni se permită să ne împrumutăm pentru a elimina această datorie şi Elcen să poată să iasă din insolvenţă, să poată să acceseze fonduri europene, să se modernizeze, a spus Nicușor Dan.

Întrebat de ce crede că Primăria Capitalei nu primeşte mai mulţi bani, Nicuşor Dan a declarat că nu doreşte să facă speculaţii, dar a menţionat că decizia de aloca sume de ordinul a sute de milioane de lei are atât o componentă administrativă, cât şi una politică.

Eu sper să existe înţelepciune, pentru că miza e mare. E vorba pe de o parte de bucureşteni, în iarna asta. Pe de altă parte, sistemul care produce energie termică în Bucureşti e acelaşi cu cel care produce energie electrică în Bucureşti şi nu ne putem juca, de fapt, cu sistemul energetic naţional, a mai spus el.

Nicuşor Dan a menţionat că de-a lungul timpului a existat o lipsă de acţiune în ce priveşte reabilitarea reţelei de termoficare, deoarece din 1.000 de kilometri de reţea au fost înlocuiţi doar 100. Edilul general a mai precizat că în acest an vor fi reabilitaţi 30 de kilometri de conductă, iar anul viitor 50 de kilometri.

Totodată, primarul a menţionat că în acest an activitatea de reabilitare a fost afectată de războiul din Ucraina, deoarece, în ciuda contractelor semnate, conductele au ajuns cu întârziere. El a mai precizat că, în acest an, lucrările se vor efectua şi pe parcursul iernii.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Partenerii noștri