Live

Nicuşor Dan anunță că au început amenzile pentru şoferii STB care nu pleacă la timp de la cap de linie

Data actualizării: Data publicării:
Autobuze STB. Foto: STB

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, transmite că au început să fie aplicate amenzi de 100 de lei pentru şoferii STB care pleacă mai devreme sau mai târziu de la cap de linie, comparativ cu orarul obligatoriu stabilit.

„Am moştenit un contract de delegare provizoriu pentru serviciul de transport public, atât în relaţia cu STB, cât şi în relaţia cu ceilalţi operatori din zona regională. A fost nevoie de zeci de ore de discuţii; au fost coordonate de viceprimarul Bujduveanu. În urma acestor discuţii avem azi un contract de delegare pe zece ani serios, corect, care a mulţumit toate părţile care au luat parte la aceste discuţii. Faptul că avem acest contract de delegare pe termen lung era o condiţie pentru ca să putem accesa bani europeni şi pe tramvaie şi pe autobuzele electrice. Faptul că avem acest contract de delegare permite ADI să îşi exercite controlul pe STB.

Au început să fie aplicate amenzi de 100 de lei pentru şoferii care pleacă mai devreme sau mai târziu de la cap de linie faţă de orarul care este obligatoriu pentru ei", a arătat primarul, în cadrul unei conferinţe de presă dedicate bilanţului a zece luni de mandat.

Tramvaie noi în București de primăvara viitoare

Nicuşor Dan a reamintit că a fost semnat contractul pentru achiziţia a 100 de tramvaie, finanţat cu 180 de milioane de euro, bani europeni, şi a precizat că primul tramvai urmează să intre în circulaţie în primăvara anului viitor.

Edilul general a mai precizat că actuala administraţie a moştenit o licitaţie pentru tramvaie de 18 metri, "prea mici şi prea scumpe" pentru Bucureşti, exprimându-şi speranţa că Municipalitatea nu va fi obligată de instanţă să le achiziţioneze.

„Sunt complicaţii juridice aici. Sper să nu fim obligaţi de instanţă să le achiziţionăm, pentru că sunt şi prea mici şi prea scumpe pentru ce-i trebuie Bucureştiului", a apreciat Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

Citește și: Nicușor Dan, despre stadiul proiectelor de infrastructură din Capitală: "Se reiau lucrările de lărgire pe Prelungirea Ghencea"

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Ce a răspuns Nicuşor Dan, întrebat dacă soţia l-a încurajat să candideze la Preşedinţie

Nicuşor Dan: Statul funcţionează cu mari deficienţe în multe zone, există şi multă corupţie

Partenerii noștri