Live

Nicușor Dan a semnat contractul cu Astra Arad pentru 100 de tramvaie noi. Când vor intra în circulație

Data publicării:
Astra Arad va realiza cele 100 de tramvaie noi pentru Bucureşti. FOTO: banatulazi.ro

Primarul Capitalei a anunțat marți că a semnat contractul cu Astra Vagoane Arad pentru furnizarea a 100 de tramvaie, în valoare de aproximativ 200 de milioane de euro. Noile tramvaie vor intra în circulația abia din vara anului viitor, a precizat Nicușor Dan.

Potrivit edilului, contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, adică în august 2022, urmând ca, începând de la acel moment, să fie furnizate câte patru tramvaie în fiecare lună.

Valoarea contractului semnat este de aproximativ 200 de milioane de euro, bani europeni.

„Este vorba despre un contract cu valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, bani europeni. Sunt bucuros pentru că facem un pas înainte în modernizarea transportului public, segmentul de tramvaie este de departe cel mai rămas în urmă”, a adăugat primarul.

Totodată, Nicușor Dan a precizat că este vorba despre tramvaie mari, cu lungimea de 36 de metri, potrivite pentru București.

În timp ce anunța noile achiziții, Nicușor Dan a criticat fosta administrație, despre care a afirmat că „dacă nu s-ar fi încăpățânat să dea o notă nelegală contractului, am fi avut aceste tramvaie începând cu vara anului 2020”.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

Partenerii noștri