Nicolae Ciucă, despre ajutorul pe care Europa trebuie să-l ofere Ucrainei în fața Rusiei: „Acum este la fel de important să continuăm”
Președintele PNL Nicolae Ciucă a lansat miercuri, într-o declarație ținută la Rotterdam cu prilejul congresului Partidului Popular European (PPE), un apel la solidaritate între ţările europene pentru sprijinirea Ucrainei în faţa agresiunii ruse, subliniind că România a ajutat şi continuă să ajute refugiaţii ucraineni, informează Agerpres.
„Dragi colegi, momentul pe care îl trăim va redefini istoria noastră actuală şi modul în care ne pregătim pentru viitor. Invadarea Ucrainei este un război împotriva tuturor valorilor PPE şi tuturor principiilor şi valorilor noastre comune europene - libertate, democraţie, drepturi fundamentale, stat de drept. Aş dori să mulţumesc PPE pentru adoptarea unei poziţii clare împotriva invaziei ruse în Ucraina. Este datoria noastră să sprijinim Ucraina cu tot ceea ce putem. Graţie propunerii solide pe care preşedinta Comisiei Europene a prezentat-o şi pentru care a pledat preşedinta Parlamentului European, am reuşit să adoptăm o asemenea acţiune fără precedent împotriva Rusiei şi în sprijinul Ucrainei. Putem fi mândri de ce am realizat ca familie politică în timpul acestor ultime luni. Acum este la fel de important să continuăm. Trebuie să rămânem uniţi ca Uniunea Europeană şi de asemenea ca PPE'”, a spus președintele PNL, Nicolae Ciucă, în faţa delegaţilor PPE.
Ciucă a amintit că România s-a mobilizat pentru a ajuta cei peste 1,1 milioane de refugiaţi ucraineni care au trecut frontiera în ţara noastră de la începutul războiului.
„Am furnizat adăpost, securitate şi tot ce am putut. Peste 85.000 de oameni din Ucraina încă se află în România şi avem grijă de ei, printre care peste 30.000 de copii ucraineni şi tineri care urmează cursuri în şcoli româneşti”, a spus șeful guvernului român și al PNL.
Pe de altă parte, preşedintele PNL s-a pronunţat pentru acordarea statutului de candidat la aderarea la UE pentru Republica Moldova.
„România a fost un susţinător solid al măsurilor de sancţionare a comportamentului criminal al Rusiei. Vom continua să fim alături de Ucraina şi de ucraineni. În plus, trebuie să fim uniţi în sprijinul pentru Republica Moldova. Republica Moldova a adoptat o cale a reformelor ambiţioase. Preşedintele pro-UE al Republicii Moldova, Maia Sandu, care aparţine familiei noastre politice, guvernul şi majoritatea clară din parlament lucrează toţi împreună pentru implementarea reformelor, acţionând în spirit european şi primind cel mai mare număr de refugiaţi raportat la populaţia ţării. De aceea insistăm pe acordarea statutului de candidat la aderarea la UE pentru Republica Moldova”, a spus Nicolae Ciucă.
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News