Live

Nelu Tătaru: La nivel local trebuie schimbate multe lucruri. Vor veni săptămâni și mai grele

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, spune că la nivel local trebuie schimbate proceduri legate de gestionarea crizei Covid-19, care apoi trebuie și respectate.

Declarația vine în condițiile în care câteva spitale din țară au devenit focare de Covid-19 și zeci de cadre medicale au fost infectate.

„Focarul Suceva nu schimbă cu nimic atitudinea pe care am avut-o, doar că la nivel local trebuie schimbate multe lucruri. La nivel local trebuie reiniţiate proceduri pe care atât personalul medical cât şi DSP-urile, managementul spitalului dar şi autorităţile locale trebuie să le pună în practică, trebuie să le respecte”, a spus Tătaru.

„La nivelul unităţilor sanitare din faza 1, faza 2 şi ulterior faza 3 vom asigura acel necesar de aparatură, de materiale sanitare şi de echipamente sanitare de protecţie, precum şi acel număr de teste pe care toţi cei ce, conform unei anchete epidemiologice, intră într-un protocol de testare. Menţionez - personalul medical va avea prioritate la această testare. Avem grijă de personalul nostru, trebuie să avem grijă de personalul nostru. Vor veni săptămâni şi mai grele, vor fi şi cazuri severe, vor fi şi cazuri critice, dar vom trece peste această perioadă şi vom ieşi mai întăriţi”, a adăugat el.

„O testare care trebuie făcută conform anchetelor epidemiologice, dacă aceste anchete epidemiologice vor fi corecte şi ample. Ce am putut observa - am văzut anchete terminate la jumătate sau incomplete, care nu urmăresc cazurile în sine, nu urmăresc contacţii în sine şi care se pierd la un moment dat. Un management local al unităţilor sanitare care trebuie schimbat şi adaptat în relaţia cu personalul medical. Nu mă încălzeşte cu nimic să văd că sunt stocuri de echipamente dar nu sunt acolo unde trebuie. Trebuie reaşezată ca primă linie UPU, ATI, boli infecţioase, iar apoi celelalte. (...) Cum avem Suceava - în care tot DSP-ul este în carantină în acest moment, o parte sunt în izolare, o parte sunt pozitivi şi a trebuit să aducem echipe din centrele universitare Iaşi, inclusiv directori, ca să putem începe anchetele în acele zone - vă daţi seama unde ne găsim”, a mai spus ministrul.

El a spus că în prezent există protocoale care prevăd că persoanele ce vin în spitale cu infecţie respiratorie şi au teste negative la gripă să fie testate pentru coronavirus. „În condiţiile în care vom regândi ca cei care sunt cu simptomatologie uşoară şi medie să fie trataţi acasă sub supraveghere medicală, în mare parte şi de voluntari, iar cei care sunt cadre medicale cu această simptomatologie uşoară vor merge chiar în spitale şi vor îngriji bolnavii”, a mai spus ministrul.

Editor web: M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi copii cu vârste de 1 an și 3 ani au murit după ce casa le-a fost mistuită de un incendiu

Tânărul care a înjunghiat mortal un băiat de 18 ani la o petrecere din Suceava a fost arestat preventiv. Decizia nu este definitivă

Tragedie la o petrecere din județul Suceava. Un băiat de 18 ani a murit după ce a fost înjunghiat de un alt tânăr

Descinderi în Suceava și alte trei județe, într-un dosar de contrabandă. Poliția a confiscat bunuri în valoare de peste 100.000 de lei

Partenerii noștri