Mircea Coşea: Singura viziune clară pe care o are coaliția de guvernare e să păstreze pensiile speciale
Profesorul de economie Mircea Coşea consideră că nu există o acţiune precisă a guvernanţilor în legătură cu ce trebuie să facă, el considerând că singura viziune pe care aceştia o au este menţinerea pensiilor speciale, scrie News.ro
Mircea Coşea a declarat vineri, la Prima News, că nu vede viabilă impozitarea cu 16% a veniturilor care depăşesc salariul preşedintelui României. “În momentul de faţăm în România nu există acţiune clară, precisă, a celor care ne guvernează, în legătură cu ce trebuie să facă. Singura viziune clară pe care o au este menţinerea pensiilor speciale. După ce am discutat luni de zile, iar domnul ministru al Muncii a devenit un fel de purtător de cuvânt al Guvernului doar pe pensii, lucrurile nu s-au mişcat deloc şi acum venim cu o propunere pe care nu o consider viabilă şi anume impozitarea cu 16% a ceea ce depăşeşte venitul preşedintelui. Nu cred că este bine să luăm ca reper de analiză leafa unui funcţionar al statului, pentru că preşedintele este un funcţionar al statului român, primeşte o leafă, nu ştiu cum s-a calculat, dar nu este un reper. Reperul ar trebui să fie un principiu eficienţă şi de performanţă. Suntem într-o economie aşa-zis liberă, economie europeană, în care trebuie să sprijinim veniturile populaţiei sau salariaţilor sau actorilor economici care au rezultate, deci munca trebuie să fie compensată, trebuie să fie recunoscută, trebuie să mergem pe calea unor <<îmbogăţiri>> ale celor care au capacitate să performeze şi nu să o plafonăm într-o maniferă foarte comunistă la un nivel pe care îl stabilim ca fiind valabil. De ce este valabil acest venit al preşedintelui şi nu performanţa celor care lucrează?”, a declarat Mircea Coşea.
El a afimat că această impozitare nu va reduce deficitul bugetar la nivel aşteptat. “Această impozitare nu aduce niciun fel de spor în ceea ce priveşte rezolvarea problemei deficitului. Din punctul meu de vedere, nu are niciun efect, este atât de mică încât nu vom putea reduce deficitul la nivelul la care ne aşteptăm. Ceea ce se face acum este o tăcere manipulatorie de la această incapacitate politică a celor care ne guvernează de a rezolva problema pensiilor speciale, dar o problemă care până la urmă este de o echitate de tip comunist, să ne aliniem toţi la un nivel. De ce? Dacă există o performanţă, trebuie neapărat să o faci şi să o recompensăm pentru că noi vrem să avem oameni performanţi, care să trăiască bine, care să aibă venituri în conformitate cu rezultatele muncii lor şi nu să îi aplatizăm la un nivel pe care l-am stabilit nu se ştie cum şi în ce fel”, a mai precizat Mircea Coşea.
Editor : M.D.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News