Live

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, merge în localitățile din Galați afectate de inundații: „Este un bilanț tragic”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Mediului spune că Programul „Rabla pentru sobe” este în linie dreaptă. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat în direct la Digi24 că se află în drum spre Galați pentru a evalua situația de la fața locului în urma inundațiilor puternice. Ministrul a oferit detalii despre barajele care s-au rupt în urma inundațiilor, dar și despre măsurile care se iau. 

„Sunt în drum spre Galați în acest moment și încerc să găsesc o cale pentru a putea ajunge la Galați. Încă sunt în discuții cu colegii mei la momentul acesta și cu celelalte instituții. Ar trebui să spun că și în lipsa mea, toți oamenii care participă la înlăturarea pericolelor își fac treaba în fiecare secundă, așa cum au făcut-o și până acum. Cred că e bine să merg și atunci când avem situații neplăcute.

Ne coordonăm cu administrațiile publice, cu departamentul pentru situații de urgență, cu prefectura și cu celelalte instituții, așa cum am anunțat încă de ieri de la ora 12 când am convocat comitetul de urgență.”, a spus ministrul Mediului în direct la Digi24.

Două baraje piscicole din Galați au cedat, iar ministrul spune că autoritățile competente evaluează situația de la fața locului. 

„Da, este vorba despre niște amenajări private. Ele nu sunt în administrarea Apelor Române, nu avem o evaluare despre ele încă, dar despre una dintre ele pot să vă spun că nu va afecta în vreun fel nicio gospodărie pentru că apa din amenajarea respectivă nu ajunge la casele oamenilor”, a mai spus Mircea Fechet. 

Bilanț tragic. Cinci persoane au murit în Galați din cauza inundațiilor 

Cinci persoane au murit în Galați din cauza viiturii. 

„Este un bilanț tragic cel legat de pierderea de vieți omenești, iar în acest moment colegii de la Apele Române sunt prezenți la fața locului cu utilaje cu bărți de salvare. Sunt sprijiniți și de alte județe”, a spus Ministrul Mediului despre bilanțul tragic. 

De asemenea, ministrul a mai spus că dacă vor fi probleme cu apa potabilă, locuitorii vor fi aprovizionați cu apă.

„Întrebarea este în același timp și unde o să doarmă la noapte persoanele sinistrate și trebuie să ne asigurăm că toți oamenii au unde să se adăpostească. Uneori aceștia sunt duși dacă nu pot să rămână în propriile case, la diferite spații de cazare sau li s-a pus la dispoziție acele locuințe temporare”, a mai spus Mircea Fechet.

Editor : Andreea Burghelea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Drumurile forestiere vor fi supravegheate video. Ce mai prevede noul Cod silvic promulgat de Klaus Iohannis

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a opărit la duș în timp ce se afla în arest. Fusese reținut după ce și-a ucis părinții

Imagini apocaliptice. Cel mai puternic ciclon din 1934 a lovit teritoriul francez Mayotte. Numărul morților, necunoscut

Partenerii noștri